„Dacă vrei să faci sex cu el, trebuie să ai pregătită pilula albastră!” Ce rapper faimos primeşte nota 4 în pat?

26 martie, 2021
artist55 jpeg

Ca rapper are o reputaţie extraordinară, devenind idolul puştilor din întreaga lume. Însă, ca iubit, lasă de dorit. Cel puţin dacă e să ne luăm după ce spune fosta lui soţie care, vorba-aceea, l-a cunoscut în intimitate. Şi regretă oare momentele petrecute cu el între aşternuturi?

Cine este „repetentul” la sex? Eminem, doamnelor şi domnişoarelor! El n-a primit notă de trecere din partea celei care a ajuns să-l cunoască cel mai bine. Kim Mathers l-a atacat pe Slim Shady acolo unde îl doare mai tare, l-a aplicat o lovitură sub centură, de pe urma căreia rapperul nu prea şi-a revenit nici în ziua de azi. Ce-a avut de comentat femeia cu privire la prestaţia sexuală a individului?

2 eminem jpg jpeg

În primul rând, Kim a ţinut să informeze întreaga lume că fostul ei partener de sex nu e deloc bine dotat şi, de parcă asemenea nenorocirea nu era suficientă, ea a adăugat şi faptul că Eninem e incapabil să facă o femeie fericită în pat.

„Dacă vrei să faci sex cu Marshall, trebuie să ai la tine pipula albastră (n.r. Viagra) şi să te asiguri că o ia, că altfel rămâi cu ochii în soare, n-o să se întâmple nimic între voi”, a dezvăluit, fără pic de jenă, fosta doamnă Eminen.

Cu Kim, fosta lui parteneră de sex...

3 em jpg jpeg

Ce-i drept, nici el nu s-a purtat prea frumos cu ea. Până şi el a recunoscut că a cam lovit-o pe Kim în timpul mariajului lor şi a compus o melodie în care a vorbit despre cum ar răpi-o şi ar omorâ-o. Cine se mai miră că femeia a început nemilosul atac la adresa unuia dintre cei mai mari rapperi din lume, după asemenea tratament?!

Foto - Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg
FotoJet Penelope jpg
Violeta Bănică, fiica Andreei Marin, pe podiumul de modă la gala Nu există nu se poate   Facebook (9) jpg
Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg