Dana Războiu, despre războiul cu fostul soţ şi violenţele trăite

3 februarie, 2020
2 raz jpg jpeg

A trecut prin două căsnicii eşuate, dar a decis să lase trecutul în urmă. Astăzi, Dana Războiu recunoaşte că are o relaţie de prieteni cu Ovidiu Brânzan, fostul ei soţ, pe care îl acuzase de violenţă domestică.

Azi, Dana crede că în povestea de atunci a dat dovadă de mult curaj:

“M-au tot sunat, de la purtătoarea de cuvânt a PSD-ului, la alţi oameni importanţi ca să-mi retrag plângerea. M-au sunat şi foarte multe femei care mi-au spus: „suntem alături de tine”. Şi erau femei publice, femei cunoscute în România.

Nu m-am gândit niciodată că nimeni nu ieşea să facă astfel de declaraţii publice, dar eu aşa sunt. Sunt zodia Leu şi fac foarte multe lucruri din impuls”, mărturiseşte ea pentru Life.ro

Treptat, cei doi au încercat să şteargă trecutul şi să aiobă o relaţie amiabilă de dragul fiului lor. “Lucrurile nu se întâmplă peste noapte şi ai nevoie de timp. E o etapă firească, e ca o etapă de doliu pentru că moare căsnicia. Şi dacă nu treci prin etapa de doliu, nu ai cum să o îngropi. Indiferent cine ia decizia divorţului, amândoi suferă. Nimeni nu se căsătoreşte cu intenţia de a divorţa peste 3, 5 sau 15 ani. Nu e un contract cu durată determinată. Deşi, sincer, acum, la vârsta mea mă gândesc că poate nu ar fi rău să te căsătoreşti pentru un an şi în fiecare an să te recăsătoreşti. În fiecare an să-l poţi alege pe celălalt din nou. Cine eşti azi, nu mai eşti peste 10 ani. Eu nu ştiu cum voi fi eu peste 10 ani, darămite cum va fi celălalt peste 10 ani”.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg