Daniel Craig intră pentru ultima oară în acţiune în rolul lui James Bond. Premiera filmului a fost, din nou, amânată

6 octombrie, 2020
1 daniel9 jpg jpeg

Pandemia face regulile! Cel de-al 25-lea film al seriei "007", "No Time To Die" va avea premiera în luna aprilie a anului viitor, conform anunţului făcut de realizatori, transmite The Hollywood Reporter. Regizat de Cary Joji Fukunaga, filmul "No Time To Die" urma să aibă premiera la 12 noiembrie în Marea Britanie şi respectiv 20 noiembrie în cinematografele americane. Noua dată a premierei aleasă este 2 aprilie 2021. În acest lungmetraj, actorul britanic Daniel Craig interpretează pentru ultima oară rolul principal, cel al agentului 007.

În “No Time To Die / Nu e vreme de murit” pare că James Bond s-a pensionat. Liniştea lui nu dureaza, însă, foarte mult, pentru că vechiul lui prieten din CIA, Felix Leiter, are nevoie de serviciile lui. Aşa ajunge pe urmele unui infractor misterios care are pe mâini o nouă şi foarte periculoasă tehnologie.

Ana de Armas va fi Paloma, agentul CIA care îl va ajuta pe protagonist în ultima sa misiune. Ana a spus recent că personajul a fost adăugat la scenariu în ultimul moment şi că este foarte fericită să apară într-un film cu Bond. Actriţa de 31 de ani s-a născut în Santa Cruz del Norte, Cuba, şi are origini spaniole şi cubaneze.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg