De ce s-a despărţit Doiniţa Oancea de iubit. Actriţa fusese cerută în căsătorie

20 aprilie, 2021
1 doinita4 jpg jpeg

Doiniţa Oancea nu are noroc în dragoste! Actriţa s-a despărţit după mai bine de cinci ani de bărbatul care o ceruse în căsătorie la Roma şi lângă care părea că şi-a găsit împlinirea.

“Drumurile noastre s-au separat după cinci ani jumătate. Este nevoie de curaj să ieşi dintr-o relaţie funcţională. Atunci când simţi că mai vrei ceva, iar acel ceva nu se întâmplă, trebuie să ai nişte discuţii serioase cu omul de lângă tine. Ştiu foarte puţine persoane despre despărţire. Am lăsat lucrurile să se aşeze în capul nostru, să fim siguri că aşa este bine. Ţin foarte mult la el,  este un om extraordinary.

În cini ani jumătate nu ne-am certat, nu ne-am păruit, nu ne-am înşelat. Este exclusă infidelitatea. Cred că, la un moment dat,evoluam diferit şi eu sunt o fire mai deschisă şi el puţin mai închis, este introvertit. Îl vedeam şi nu-l mai vedeam şi atunci am zis: «Ce mă aşteaptă?». Nu ştiu, mi-a fost frică, recunosc. Ţin la el foarte mult. Cred într-o prietenie după o relaţie, dar, nu în momentul imediat următor, pentru că lucrurile sunt destul de proaspete pentru amândoi”, a spus Doiniţa la Antena Stars.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg