Denis Ştefan, la 10 ani de când a trecut de la actorie la dresura de cai FOTO

27 martie, 2019
1 denis stefan ardo jpg jpeg

Cel supranumit "Andy Garcia de România" este la ora actuală unul dintre cei mai buni dresori de cai de la noi. Iată povestea căluţului care i-a schimbat viaţa.

Denis Ştefan, revelaţia din "Modigliani" (unde a fost dublura lui Andy Garcia) şi din "Păcală se întoarce", starul din "Inimă de ţigan" şi "Regina", băiatul acela frumos cu pletele în vânt care ameţea toate fetele când apărea în şaua calului, s-a îndrăgostit atât de tare de călărie, încât a vrut să facă din asta o artă. Şi chiar a făcut!

Aşa se face că astăzi - culmea, de Ziua Teatrului! -, Denis Ştefan aniversează un deceniu de când şi-a schimbat complet viaţa. Un deceniu de când s-a dedicat frumoasei arte a dresajului cabalin şi de când o zi obişnuită înseamnă o zi petrecută printre cai.

"Acum 10 ani, în martie, am cumpărat acest cal, Ardo. Asta mi-a schimbat viaţa", a notat Denis Ştefan pe contul lui de socializare, alături de o fotografie cu acest armăsar splendid.

În anul în care l-a cumpărat pe Ardo, împlinindu-şi astfel un vis din copilărie, murgul adus de la Herghelia Jegălia i-a acaparat lui Denis toate pauzele de la filmările din Buftea, dar şi zilele libere, când se ocupa de dresajul acestuia.

15 denis stefan ardo 10 ani 1 jpg jpeg

Actorul a fost ajutat să-l aleagă pe Ardo de doi prieteni buni, cascadori de meserie, care lucrau mult cu caii. “La început vroiam un cal alb, ca în poveşti, dar ăsta mi-a plăcut mai mult”, mărturisea Denis.

„Prima oară când l-am scos în libertate, adica fără şa, şi l-am lăsat singur în manej era la asfinţitul soarelui. A alergat un sfert de oră fără să se oprească, era foarte fericit. Apoi s-a oprit brusc într-un colţ al manejului şi după 5-10 minute ne-am dat seama că îi era frică, pentru că nu mai vedea nimic, asfinţise soarele”, povestea zâmbind Denis Ştefan, în urmă cu câţiva ani.

20 denis stefan ardo 10 ani 7 jpg jpeg

„Eu îl pregătesc pentru film, antrenamentul lui este unul complex, iar Ardo a demonstrat că este un bun săritor", spunea atunci despre el.

Ardo şi-a demonstrat talentul nu doar în show-urile ecvestre, ci şi la TV, în emisiunea "Ham talent".

Ulterior, Denis Ştefan a mai luat un cal de la Herghelia Jegălia, pe care l-a salvat de la sacrificare. E vorba despre Uma, care era considerată prea nărăvaşă pentru a fi dresată. Odată ce Denis a răscumpărat această iapă şi a dus-o în centrul de echitaţie în care îşi desfăşoară activitatea, a transformat-o într-un exemplar de excepţie.

"Povestea Umei este ca un fel de concluzie la ceea ce fac eu, pentru că, de când m-am apucat profesionist de dresură şi am lansat proiectul „Caii României“, am început să lucrez cu cai salvaţi. Anii au trecut şi, după ce am lucrat cu cai salvaţi de alţii, la un moment dat am avut şi eu oportunitatea de-a salva eu personal un cal, să am proiectul meu de suflet."

Programul Caii Romaniei s-a născut în primăvara anului 2012, cu workshop-uri şi demonstraţii instrucţionale, şi a adus în peisajul autohton metoda dresajului natural comportamental, răspândită mai ales în SUA. 

Următorul workshop semnat Denis Ştefan va fi unul de dresaj western şi va avea loc la Avrig, între 19 şi 21 aprilie. (vezi şi galeria foto)

24 denis stefan ardo 10 ani 11 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg