Destine la indigo. De ce a copiat Chester Bennington moartea lui Chris Cornell?

21 iulie, 2017
chris cornell chester bennington source facebook 671x377 jpeg

În mai, Chester Bennington îi emoţiona pe toţi cei prezenţi la înmormântarea solistului trupei Soundgarden, Chris Cornell, atunci când a interpretat melodia Aleluia, în memoria prietenului său care s-a sinucis.

Cine s-ar fi gândit în acele momente că solistul trupei Linkin Park, aflat atunci pe scenă, îi va copia moartea lui Cornell, şi asta chiar pe 20 iulie, în ziua în care acesta ar fi împlinit 53 de ani?

„I-am visat pe cei de la Beatles aseară. M-am trezit cu Rocky Raccoon cântându-mi în cap şi cu o privire îngrijorată pe chipul soţiei mele. Mi-a spus că prietenul meu a murit. Amintirile cu tine mi-au invadat mintea şi am plâns. Încă plâng, cu tristeţe, dar şi cu recunoştinţă pentru că am împărtăşit atât de multe momente frumoase cu tine şi cu familia ta. M-ai inspirat în moduri pe care nu le vei şti vreodată. Talentul tău era pur şi de neegalat. Vocea ta era bucurie şi durere, furie şi iertare, iubire şi suferinţă. [..] Nu îmi imaginez o lume fără tine în ea”, scria Bennington în scrisoarea deschisă făcută publică după aflarea veştii că a murit Chris Cornell.

Pe 18 mai, Cornell a fost găsit în camera sa de hotel, zăcând inconştient după ce s-a sugrumat cu o bandă folosită la sala de fitness. Cauza morţii: sinucidere prin spânzurare.

Chris şi Chester în concert

Ieri, la două luni distanţă, prietenul lui, Chester Bennington îşi punea capăt zilelor în vila lui din Palos Verdes Estates, Los Angeles, la doar 41 de ani şi lăsând în urmă o soţie, pe Talinda Ann Bentley, şi nu mai puţin de şase copii.

Cauza morţii: sinucidere prin spânzurare. O coincidenţă macabră, nu-i aşa?

N-au contat, pentru Chester, nici copiii, nici oamenii care îl iubesc, nici numeroşii lui fani fideli, nici succesul sau faptul că albumul  trupei Linkin Park din 2000, Hybrid Theory, a rămas cel mai bine vândut album de debut din secolul 21. In the end it doesn't even matter, vorba cântecului.

Ca şi prietenul Cornell, Chester era prizonierul stărilor depresive, ale gândurile de sinucidere şi dependenţelor de tot felul. Rockerul se afunda, pe zi ce trece, într-o gaură neagră, deşi la suprafaţă nimeni nu i-ar fi ghicit frământările interioare.

Solistul Linkin park avea doar 41 de ani

Să fi fost moartea rockerului de la Soundgarden acel trigger care a declanşat această nouă tragedie?

Bennington a fost un prieten foarte apropiat al lui Chris Cornell, iar cei doi au mers chiar şi în turneu împreună, în 2008. Mai mult, solistul Linkin Park era şi naşul unuia dintre cei trei copii ai lui Cornell, Christopher.

Alături de a doua lui soţie, Talinda, şi trei dintre copiii lui

Probabil că dependenţa de droguri şi alcool a venit şi pe fondul unei copilării nefericite, în care Chester a fost, mult timp, victima abuzurile sexuale din partea unui prieten de familie de sex masculin. Depresia, frica şi paranoia care se ghicesc în versurile cântecelor scrise de Chester au ca punct de plecare aceste eveniment tragic din trecutul lui.

La doar 13 ani,  Chester a început să facă abuz de droguri şi alcool: "Eram mult mai sigur pe mine când eram high."

O dependenţă care avea să-i marcheze întreaga viaţă, cu episoade scurte de abstinenţă şi promisiuni de a-şi face ordine în viaţă. Depresia nu l-a părăsit, însă, niciodată, iar când omul pe care l-a admirat o viaţă întreagă a părăsit această lume, probabil că în mintea lui se creionase deja scenariul macabru. O să-l urmeze şi el, de ziua acestuia.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg