Dezvăluiri tulburătoare despre Michael Jackson

1 iunie, 2013
rtr2s9ro jpeg

Mărturiile depuse în procesul intentat companiei AEG au dezvăluit o serie de detalii mai puţin plăcute, pe care familia megastarului şi-ar fi dorit ca publicul să nu le afle niciodată.

Mărturiile depuse în procesul intentat companiei AEG au dezvăluit o serie de detalii mai puţin plăcute, pe care familia megastarului şi-ar fi dorit ca publicul să nu le afle niciodată.

În urma tratamentului nepotrivit administrat de medical Conrad Murry, contestat în instanţă de mai mulţi medici specialişti, Michael avea halucinaţii şi credea că aude “voci celeste” – un motiv sufficient de bun pentru ca cei care colaborau cu el să facă glume pe seama lui şi să-l considere nebun.

„Multe rufe murdare vor fi spălate în public şi multe dezvăluiri vor fi făcute“, au avertizat avocaţii companiei AEG, organizatoarea seriei de concerte pe care Michael Jackson urma să le susţină la Londra începând din iulie 2009, referindu-se la acest proces care a început în luna aprilie.

Brian Panish, avocatul familiei Jackson, a dezvăluit că promotorii de la AEG nu îl respectau pe cântăreţ. Un schimb de e-mail-uri între Shawn Trell şi Ted Fikre, doi dintre directorii de la AEG, dovedeşte acest lucru.

Shawn Trell îl anunţă pe Ted Firke că va merge la reşedinţa închiriată de Michael Jackson. „Vrei să zici că îl vei vedea pe nebun?“, îi răspunde Firk. Pe 29 aprilie, spune Brian Panish, „responsabilii de la AEG erau nemiloşi. Voiau să fie Numărul 1 cu orice preţ“.

Martorii audiaţi pe 8 şi 9 mai au declarat că Michael Jackson devenise fragil şi instabil din punct de vedere psihologic, pe măsură ce se apropia data la care urma să debuteze turneul său „This Is It“. „Cântăreţul avea adeseori frisoane, iar bătăile inimii sale erau perceptibile prin pieptul lui emaciat“, afirmă „The Hollywood Reporter“.

Potrivit unui producător muzical, martor în acest proces, Michael Jackson ar fi afirmat: „Dumnezeu vine fără încetare să îmi vorbească“.

Iar, cu câteva săptămâni înainte de începerea turneului, directorul artistic al acestuia, Kenny Ortega, a încercat fără succes să alerteze AEG Live în legătură cu starea fizică şi psihologică a lui Michael Jackson. „Prezintă semne puternice de paranoia, angoasă şi comportament obsesiv", a spus Ortega într-o informare către AEG.

Dar toate acestea nu erau decât efectele nocive ale unui tratament dur şi constat aplicat de un medic incompetent, Dr. Conrad Murray, care l-ar fi împins pe Michael Jackson să apeleze la ultimele sale rezerve de energie. Şi asta pentru că Murray datora mii de dolari, reprezentând o pensie alimentară, pe lângă impozitele neachitate, iar pe casa lui din Las Vegas fusese pus sechestru.

Potrivit unui detectiv din Poliţia din Los Angeles, martor în procesul care a început pe 30 aprilie, Conrad Murray, din cauza situaţiei sale financiare dezastruoase, l-ar fi convins pe Michael Jackson să nu renunţe la acel turneu, în ciuda oboselii sale cronice.

Cardiologul era plătit cu 150.000 de dolari pe lună pentru a se ocupa de starea de sănătate a Regelui muzicii pop în timpul concertelor sale. O sumă importantă, desigur, dar destul de departe de aceea pe care medicul o ceruse iniţial - 5 milioane de dolari. O sumă considerată "scandaloasă" de unul dintre organizatorii turneului, chemat să depună mărturie pe 17 mai. Shaw Trell afirmă că AEG nu a verificat situaţia financiară a medicului Conrad Murray înainte de a-l angaja.

image

Mai grav este că cei de la AEG ştiau despre problemele medicale ale lui MJ. „Da, ştiam mai mult sau mai puţin ce se întâmpla“, a mărturisit Paul Gongaware.

Potrivit avocatului familiei Jackson, directorul adjunct de la AEG cunoştea adicţia lui Michael. „Încearcă să nu devii un doctor Nick“, i-a spus Gongaware medicului Stuart Finkelstein (el însuşi martor la proces) în timpul turneului mondial susţinut de Michael Jackson în 1993. Paul Gongaware se referea la prenumele ultimului medic al lui Elvis Preley. "Gongaware m-a avertizat: respectă dozele atunci când administrezi medicamente unui star rock, altfel acel star va face o supradoză şi îţi va muri în braţe", a dezvăluit Finkelstein.

Evident că avocaţii companiei AEG susţin că nu au fost niciodată la curent cu problemele pe care Michael Jackson le avea cu medicamentele. Dar familia cântăreţului vrea să demonstreze cu orice preţ că întreaga responsabilitate aparţine companiei AEG, de la care solicită daune în valoare de 40 miliarde de dolari.

image

Foto: Reuters



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg