Drama neştiută a Ancăi Sigartău

12 mai, 2017
Anca Sigartau cancer jpeg

Actriţa a făcut dezvăluiri cutremurătoare despre cumpenele din viaţa ei.

image

Invitată în emisiunea "Profesioniştii", de la TVR, moderată de Eugenia Vodă, Anca Sigartău a vorbit despre cele mai dure momente din viaţa ei.

“După al doilea copil am divorţat. Nimeni nu a ştiut că am divorţat în 1993. Lumea ştie că am divorţat prin 2000. Al treilea copil l-am făcut după divorţ. Bine, lucrurile sunt mai complicate. Am trecut printr-o experienţă medicală traumatizantă, în care am avut un diagnostic, o boală în care ţi se dă un an de zile să trăieşti. Şi mi s-a spus că un an de zile trăieşti cu acest diagnostic. Şi cu tratamentul. Pe citostatice, tumora a crescut 8 cm în 3 săptămâni. Avea o viteză… într-un fel, exploda! Soţul meu se schimbase foarte mult, intrase probabil într-un soi de panică: va rămâne singur cu doi copii. Au trecut 22 de ani de atunci şi uite că trăiesc", a povestit actriţa în emisiunea Eugeniei Vodă.

"Eram în spital şi la un moment dat ştiu că am vrut să ies din spital, pentru că mi-am dat seama că nu mai am foarte mult timp şi vreau să fiu acasă, alături de copii. Cât mai am, măcar să fiu cu ei. Am ieşit din spital pe 15 noiembrie, ziua de naştere a bunicii mele. Ştiam că începe Postul Crăciunului. Nu aveam nici o informaţie despre post, despre biserică, despre lucrurile de genul ăsta, dar ştiam, în interiorul meu, că vreau să încerc. Că trebuie să mă duc acasă să ţin post. Pe 15 noiembrie am ieşit din spital cu nişte indici foarte mari, pe 20 decembrie, când m-am întors la control, m-au întrebat: «Unde este tumora?». Nu mai era. M-a întrebat doctorul ce am făcut, ce tratament. Şi i-am spus: «Eu vă spun, dar nu o să credeţi». Asta s-a întâmplat. Nu mai exista tumora. Indicii coborâseră foarte mult. Nu ştiam că Postul poate să aibă o asemenea putere. Din momentul acela am ştiu că voi trăi”, a mai spus actriţa pentru TVR.

„Nu puteam să înţeleg de ce mi s-au dat doi copii, dacă nu puteam să stau lângă ei. Era dincolo de orice înţelegere”, a mai povestit Anca Sigartău, completând apoi: “Mă împăcasem cu ideea. Nu voiam să afle părinţii mei, nu voiam să afle nimeni. Nu voiam să se ştie la teatru. Singura care ştia era Luminiţa Gheorghiu. Nu voiam să se spună: săraca”, a subliniat Anca Sigartău.

image

Până la 49 de ani, actriţa a trecut prin multe cumpene. Când era elevă la Liceul de muzică, a fost descurajată de una dintre profesoare care, când a auzit că vrea să dea la Teatru, i-a spus că va avea succes pe scena Operei, dar nu şi ca actriţă. Avea să intre însă din prima încercare la UNATC, la clasa lui Dem Rădulescu. Apoi, a luat mai multe premii pentru rolurile interpretate.

Apoi, în tinereţe, s-a îndrăgostit de un tunisian student la Medicină, Tito Abaab, cu care a rămas gravidă şi, cum un copil în afara unei căsnicii era o ruşine pe vremea lui Ceauşescu, a decis să facă avort, profesorul lui Tito urmând să o ajute. La scurt timp după întreruperea de sarcină, a descoperit că e în continuare gravidă, fiindcă avusese gemeni! În ciuda recomandărilor de a face din nou avort, a păstrat copilul rămas: este Sonia, fata ei cea mare. Cu Tito, care între timp i-a devenit soţ, a mai făcut apoi doi copii, Teodor şi Iosif, pe ultimul dintre ei după divorţ.

Rămasă să-şi crească singură copiii după despărţire, fără vreun ajutor bănesc din partea fostului soţ, Anca a încercat la un moment dat să-şi refacă viaţa, cu un american care are, la rându-i, doi copii. Nici acest mariaj n-a ţinut însă, fiindcă el nu s-a putut acomoda în România şi nu şi-a găsit un loc de muncă, iar ei i-a fost refuzată viza de America.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg