După Hanne, un alt concurent de la „Insula iubirii“ atacă Antena 1! Ce spune Răzvan despre celebra emisiune?

5 decembrie, 2018
1 razvan concurenti insula iubirii jpg jpeg

În urmă cu doar câteva zile, Hannelore Ulrich, concurentă în sezonul din acest an al emisiunii „Insula iubirii“, a lansat un atac dur la adresa Antena 1, acuzându-i pe producători că, dacă cei prezenţi în Thailanda nu le fac jocul, toţi au de suferit şi devin victime.

Hanne se plângea pe Facebook că, în cazul ei, emisiunea a fost tendenţios montată, special pentru ca lumea să înţeleagă faptele diferit faţă de cum s-au întâmplat ele în realitate. Mai mult decât atât, ea a afirmat că totul a fost făcut în aşa fel încât ea să fie pusă într-o lumină proastă!

Primul concurent care a participat la „Insula iubirii“ tot în acest sezon şi a reacţionat la cele spuse de Hannelore a fost Răzvan, partenerul lui Cati. „Aşa este, ai mare dreptate Hannelore Ulrich. La fel cum au procedat cu mine, că au fugit nebunele alea de mine. Au montat emisiunea şi au spus aşa că nu le-am făcut jocurile de a pica în ispită. M-au scos cel mai infect caracter. Doar nu spuneau că «Femeile alea frumoase nu au fost în stare să îl ispitească pe Răzvan», că nu le mai creştea cota“, a fost primul răspuns dat de Răzvan.

image

Apoi, concurentul de la „Insula iubirii“ a continuat atacul la Antena 1, dar i-a luat în colimator şi pe fanii emisiunii care comentează pe grupurile de pe Facebook: „Să se vadă şi să înţeleagă bătuţii în cap că este o făcătură şi o manipulare faţă de concurenţi. De acasă, din pat, se vede altfel. Râzi, faci mişto, dar nimeni nu ştie câtă bătaie de joc este în spatele camerelor de luat vederi. Şi se dă pe post ce vor ei şi ce le convine. Cum să arăţi doar răul? Şi că sunt filmaţi din anumite unghiuri, să pară că se sărută“.

Răzvan nu s-a putut abţine şi a comentat şi despre ultima ediţie „Insula iubirii“, care va fi difuzată duminică: „Oameni buni, las şi eu asta aici, de luni, dar vom vedea duminică. Plecarea lui Răzvan cel mai probabil se va interpreta de către emisiune că am fugit şi am fost un laş, neavând curaj să îl confrunt pe Radu, dar vă spun eu acum de ce am plecat: m-a întrebat Radu de când nu am mai făcut sex cu Cati! Mi s-a părut o întrebare foarte deplasată şi m-am ridicat respectuos, fără a jignii sau a deranja pe cineva plecând acasă! Am lăsat asta aici, că în proporţie de 80% vor iar să mă denigrezee“.



Recente pe Ok! Magazine

Shakira, GettyImages (4) jpg
Demi Moore la Met Gala 2024, GettyImages (7) jpg
Keith Urban și Nicole Kidman, GettyImages (3) jpg
Jennifer Lopez, Met Gala, GettyImages (2) jpg
FotoJet Met 2024 jpg
George Ivașcu    FOTO PRO TV (1) jpg
Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg