Ed Sheeran, desemnat artistul deceniului

12 decembrie, 2019
1 ed jpg jpeg

Piesele lui de dragoste au ajuns la sufletul oamenilor din întreaga lume. Ed Sheeran a fost numit artistul deceniului de organizaţia britanică Official Charts Company, conform Press Association. Artistul a ajuns de 12 ori pe prima poziţie în topuri între anii 2010 şi 2019. Sheeran a devenit al treilea artist care primeşte din partea Official Charts Company premiul pentru stabilirea unui astfel de record, după Justin Bieber, care a reuşit să îşi ducă single-urilor pe primele poziţii din clasament. Şi Paul McCartney a fost recompensat pentru albumele sale, care l-au situat de 22 de ori pe primul loc în carieră. Hitul lui Sheeran din 2017 ''Shape Of You'' a fost numit ''cântecul deceniului'', asta după ce s-a menţinut timp de 14 săptămâni pe prima poziţie în top . Pe poziţia secundară a acestui clasament se află piesa ''Uptown Funk'' (Mark Ronson ft Bruno Mars), urmată de ''Thinking Out Loud'' (Sheeran), ''Despacito (Luis Fonsi ft Daddy & Justin Bieber) şi ''Perfect'' (Sheeran). ''Mulţumesc tuturor celor care m-au susţinut în ultimii zece ani, în special fanilor mei uimitori. În cinstea următorilor zece!'', a declarat Ed Sheeran, citat de Press Association.



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png