El este tatăl lui Leonardo DiCaprio. De ce actorul a apărut până acum pe covorul roşu doar cu mama sa?

26 august, 2020
1 leo1 gettyimages 499942026 1 jpg jpeg

George DiCaprio este cel care i-a insuflat fiului său dragostea pentru mediul înconjurător, dar şi o anumită atitudine faţă de femei

Leo este unicul fiu al lui Irmelin, care a fost secretară, şi al lui George DiCaprio, creator, publisher şi distribuitor de reviste şi cărţi de benzi desenate. Cu origini germane şi italiene, el este responsabil pentru numele cu o rezonanţă atât de frumoasă al actorului de 45 de ani. Părinţii lui s-au cunoscut în facultate şi s-au mutat în Los Angeles după ce au absolvit studiile. Dar s-au despărţit când fiul lor, Leo, avea doar un an. Este motivul pentru care George nu a apărut alături de Irmelin la evenimentele actorului. Totuşi, legătura lor nu a fost ruptă. Irmelin chiar şi-a dorit ca George să rămână apropiat de fiul lui. Iar acesta este cel care i-a insuflat dragostea pentru mediul înconjurător - cei doi chiar au produs împreună un documentar dedicat protejării ecosistemului, numit Ice on Fire, lansat anul trecut. Astfel că, deşi Leo a fost văzut la gale şi la premierele filmelor lui alături de mama şi bunica lui - tatăl său are, de asemenea, un loc special în viaţa lui. Cu atât mai mult cu cât tot George este responsabil cu încurajarea în direcţia actoriei. Ulterior, tot el şi-a sfătuit fiul să investească banii din actorie în protejarea mediului, dar şi în artă. Dar, în acelaşi timp, tot George este cel care i-a inoculat filozofia despre femei a lui Charles Bukowski. Leo însuşi a recunoscut că a cunoscut opera lui Bukowski graţie tatălui său. Şi dacă la asta adăugăm şi spiritul hippie al tatălui, care a preferat mereu libertatea şi a plecat din relaţia cu Irmelin când Leo avea doar un an, am putea spune că poate şi faptul că actorul se teme să se ataşeze şi nu şi-a întemeiat încă o familie tot de acolo vine: de la tatăl său.

5 leo2 gettyimages 1154068537 jpg jpeg

Foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg