Emily Blunt, sexy la premiera ”The Girl on the Train”! Ce alte staruri au fost prezente

21 septembrie, 2016
FWRO jpeg

 „The Girl on the train” a fost una dintre cele mai aşteptate pelicule în toamna aceasta, aşa că mulţi se vor bucura să afle că deja a avut loc premiera londoneză a acestei pelicule.

Emily Blunt joacă rolul lui Rachel Watson

Vedete precum Emily Blunt, Haley Benett sau Luke Evans s-au prezentat pe covorul roşu, în ţinute dintre cele spectaculoase, pentru a lua parte la ecranizarea acestei pelicule.

Amintim că filmul a fost ecranizat după romanul cu acelaşi nume, care spune povestea unei tinere femei – a cărei viaţă nu este tocmai roz – care urmăreşte în fiecare dimineaţă, luând acelaşi tren, un cuplu tânăr şi aparent perfect, ce locuieşte într-o casă de lângă calea ferată. Într-o zi vede însă ceva ce o şochează şi astfel ajunge să ia parte la vieţile pe care le-a observat doar de pe margine.

Vezi cum s-au prezentat pe covorul roşu vedetele!



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg