Exclusiv! Andreea Raicu, despre posibilul bărbat din viaţa sa: "Să fie matur, un bărbat cu care să râd mult, cu care să greşesc şi alături de care să cresc şi să învăţ"

31 ianuarie, 2020
1 andreea raicu 3 jpg jpeg

Una dintre cele mai atrăgătoare femei din România pune, mai nou, accentul pe frumuseţea interioară şi evoluţia personală. Care au fost posibile numai după ce a supravieţuit unei depresii crunte.

Ce le răspunzi acelora care te tot întreabă despre măritiş sau maternitate?

Sincer, nu mai sunt atât de mulţi care mă întreabă asta. Am învăţat să pun limite şi oamenii au învăţat să le respecte.

Cum te vezi acum în comparaţie cu vedeta TV de-acum câţiva ani? Te-ai mai întoarce în televiziune?

Mai înţeleaptă, mai matură, cu o percepţie diferită asupra mea şi asupra vieţii şi o dorinţă mult mai mare de implicare. Acesta ar fi un motiv pentru care m-aş întoarce în televiziune, ca să lucrez într-un format care să aducă plus-valoare în vieţile celor care o privesc.

Privind retrospectiv, care a fost cea mai mare greşeală pe care ai făcut-o în viaţă, ce regrete ai?

Ştiu că sună a clişeu, dar toate greşelile pe care le-am făcut m-au adus aici şi îmi place cine sunt şi cum sunt acum. Dacă e să răspund, totuşi, ceva, aş spune că mi-ar fi plăcut să-mi învăţ lecţiile poate un pic mai repede. (râde)

Ce te face fericită în momentul de faţă?

Să fiu cu oamenii dragi. Prezenţa lor mă încarcă enorm.

La fel de bine te pot întreba şi cine te face fericită acum, având în vedere că ai recunoscut că te întâlneşti cu cineva... Ce-ţi doreşti de la bărbatul de lângă tine?

Îmi doresc un bărbat matur, un bărbat cu care să râd mult, cu care să greşesc şi alături de care să cresc şi să învăţ. Îmi doresc un bărbat căruia să nu-i fie teamă să fie vulnerabil şi care să nu fugă atunci când eu sunt vulnerabilă. Un bărbat stabil emoţional, puternic, care să vrea să facă multe. Pentru că şi eu vreau să fac multe. Şi mi-ar plăcea să facem toate aceste multe lucruri împreună. (râde)



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg