Exclusiv pentru OK! Liviu Teodorescu, despre noaptea petrecută în deşert, plimbările cu cămila şi senzaţiile tari din Dubai

18 mai, 2018

A înnoptat în deşert, a încercat tiroliana de la X-line şi a făcut baie în Oceanul Indian. Călătoria în Dubai s-a dovedit a fi o experienţă de neuitat pentru Liviu Teodorescu, care spune că ar repeta oricând traseul. Celebrul artist ne-a acordat un interviu în exclusivitate despre tot ce a văzut şi făcut în călătoria sa. Haideţi să vedem ce l-a impresionat cel mai tare!

8m9a7079 jpg jpeg

A fost prima escapadă în Dubai? Ce ai descoperit în acest Emirat?

Da, a fost prima escapadă în Dubai şi, totodată, una dintre cele mai tari excursii ale mele. Am descoperit o cultură nouă, despre care ştiam lucruri, dar cu care nu luasem niciodată contact direct. Partea urbană e fascinantă prin dezvoltarea uluitoare, în contradicţie totală cu faptul că, privind totul de pe Burj Khalifa, constaţi că oraşul şi viaţa din el sunt doar fărâme dintr-un deşert arid şi imens. Nici cu partea istorică nu stă prost Dubaiul, piaţa şi centrul vechi sunt de-a dreptul fascinante.

8M9A6487 jpeg

Ce te-a surprins la prima vedere?

Am rămas surprins de imensitatea urbana şi de varietatea ei. Peste tot vezi zgârie-nori, maşini scumpe şi autostrăzi cu 7 benzi. Dar nu aş fi apreciat asta cu aceeaşi intensitate dacă nu aş fi descoperit şi opusul, istoria şi obiceiurile. De fapt, la prima vedere, la primul pas pe pământ arab, m-a lovit caldură. Dar totul e atât de dezvoltat, încât ai aer condiţionat până şi în toaletele publice, aşa că nu ai de ce să îţi faci griji

Care a fost lucrul care te-a impresionat cel mai tare?

Sincer, voi rămâne toată viaţă cu senzaţia minunată pe care am avut-o în deşert, în timp ce luam cina la apus. Nu ştiu dacă e ceva mai frumos. Nu îmi amintesc când am văzut prima dată marea, dar cred că am avut aceeaşi fericire copilărească pe care am trăit-o când am privit deşertul. După deşert, m-a impresionat ultima seară, pe care am petrecut-o în Lapita Resort. Generozitatea oamenilor m-a lăsat fără cuvinte. Ai putea crede că luxul alterează calităţi umane rudimentare, dar spun cu mâna pe inima că nu am întâlnit om acolo care să nu fie dispus să facă orice pentru că şederea mea ( scurtă, din păcate) să fie perfectă.

8m9a7519 jpg jpeg 8M9A7602 jpeg

Ai putea să trăieşţi într-un oraş că acela?

Sincer, da. Dar puţin mai la margine, să am un domeniu cu palmieri şi cu o piscină imensă, o casă cu pereţi de sticlă şi linişte. Centrul oraşului e foarte aglomerat şi frecventat de turişţi, iar turiştii, din păcate, nu sunt prea disciplinaţi. Că o paranteză, deşertul era  "decorat" pe alocuri cu sticle goale de apă, de peturi şi de pungi, lăsate de turişţi. Foarte urat. Revenind la întrebare, da, aş putea să locuiesc în Dubai, dar să fiu mai retras.

Care au fost cele mai interesante experienţe acolo?

Experienţă cea mai plină de adrenalină a fost pe tiroliana de la X-line. Am "zburat" cu 80 de km pe ora între două turnuri din Dubai practic. Sună la fel de incitant pe cum se simte. Pentru mine, momentul cel mai tensionat a fost plecarea, săritură în sine. După, am simţit că zbor şi, la un moment dat, mă credeam Super-Man.

8m9a7994 jpg jpeg

Ce ai experimentat la nivel culinar şi de lifestyle (ce ai vizitat)?

La nivel culinar, mâncarea locală e cea mai bună. Sunt un mâncăcios, crede-mă, apreciez mâncarea cu toată inima mea. Humusul original e diferit faţă de cel de la noi. Shisha e oarecum diferită şi ea. Dar am mâncat mai puţin decât am vizitat, aşa că hai să vă povestesc despre Burj Khalifa şi despre mall. Uluitoare clădire, şi de acolo, din vârf, vezi dincolo de oraş. Vezi o imensitate roşie, deşertul, care parcă vrea să înghită metropolă urbană care ţi se aşterne la picioare. E o senzaţie uluitoare, pare că oamenii ăştia au sfidat legile naturii şi ale deşertului când au ridicat Dubaiul. Mall-ul nu e un complex de magazine, e mai degrabă un oraş, prin care te poţi pierde foarte uşor. Şi mi-au rămas pe retină şi parcurile de distracţii. Sunt amator de senzaţii tari, aşa cum am mai spus, şi prima întrebare pe care o puneam când călcăm în parcul e distracţii era: "care e cel mai periculos rollercoaster?". Am fost în IMG Adventures şi în MotionGate şi Bollywood.

8M9A7205 jpeg

Te-ai mai întoarce să petreci o vacanţă acolo?

Întrebarea nu e dacă mă voi întoarce, ci mai degrabă când mă voi întoarce. Lapita Resort merită a două vizită, nu am apucat să mă bucur destul într-o singură seară. Şi deşertul merită a două vizită. Şi a treia, şi a patra şi a cincea. Nu mai zic de Plajă La Mer, unde Oceanul Indian mă aşteaptă cu valurile deschise.

Ce ştiai despre lumea arabă înainte să pleci şi cum ţi-ai schimbat părerea după această vacanţă?

Sincer, aveam nişte preconcepţii bazate pe ce văd şi aud în jurul meu, la TV, pe net etc. Ştiam că în partea asta de lume arabă lucrurile sunt mai liniştite. Tot ce pot spune e că m-am simţit în siguranţă, răsfăţat la tot pasul. Senzaţia e că mergi pe altă planetă, cu alte obiceiuri, altă viziune asupra vieţii efectiv. Am rămas impresionat de faptul că Abdullah, fotograful nostru, originar din Dubai, respectă chemarea la rugăciune indiferent de ce făceam în acel moment. Lasă totul deoparte şi mergea să se roage. Impresionant, într-o lume în care orice e mai important, până şi decât oamenii care ne sunt aproape şi ne iubesc, darămite de Dumnezeu. Am rămas impresionat, şi nu o zic gândindu-mă la fast, lux şi opulenţă, cât la oameni, comportamente, istorie şi obiceiuri. Am să mă întorc, cu siguranţă. #mydubai



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg