Fără chiloţi şi fără sutien pe scena de la Sala Palatului? Iată cine este artista care a apărut aşa lângă Connect-R

12 iunie, 2019
1 connect r jpg jpeg

În weekendul trecut, Sala Palatului a găzduit cel mai mare concert pe care l-a avut vreodată Connect-R, „Eu sunt Ştefan“, un eveniment la care au luat parte mii de spectatori.

Alături de Connect-R au urcat pe scenă artişti reprezentativi pentru toate genurile muzicale, iar dintre aceştia îi putem aminti pe Shift, Alex Velea, Pepe şi Florin Salam. Însă, una dintre cele mai apreciate apariţii ale serii a fost aceea a unei cântăreţe care a lansat alături de Connect-R, de-a lungul timpului, mai multe piese care au cucerit topurile muzicale şi care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

foto: Diana Oprisan

10 raluka fara chiloti 6 jpg jpeg

Cântăreaţa despre care vorbim este Raluka, artistă ce a urcat pe scenă într-o rochie neagră, decupată în laterale, astfel că aceasta ne-a putut arăta că nu purta lenjerie intimă! După cum se poate vedea în fotografii, Raluka nu pare a avea pe ea nici chiloţi şi nici sutien, astfel că apariţia ei a încins atmosfera.

Mai multe fotografii pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg