Femeile din viaţa lui John Wayne. Actriţele celebre care i-au trecut prin pat

16 martie, 2022
9 john17 jpg jpeg

John Wayne s-a despărţit de a treia soţie, Pilar Pallete, cu şase ani înainte de moartea . Deşi nu a inclus-o în testamentul său, Pallete a continuat să poarte inelul pe care actorul i l-a cumpărat.

Cu toate talentele şi popularitatea lui, John Wayne a avut o viaţă personală tumultoasă. Starul a băut şi a fumat ani de zile şi, în ciuda faptului că a fost căsătorit de trei ori, a rămas un aventurier. Chiar şi după moartea sa, actorul a lăsat un testament surprinzător din care şi-a exclus a treia soţie, dar, în ciuda numeroaselor sale greşeli, a rămas un tată devotat copiilor săi. 

John Wayne era iubit pentru personajele pe care le bifa pe ecran şi era întotdeauna timid cu partenerele sale în timp ce camera rula, dar dincolo de reflectoare actorul era un afemeiat. Pe lângă cantităţile în exces de alcool pe care le bea în mod regulat, actorul fuma până la cinci pachete de ţigări pe zi, acestea fiind şi lucrurile care i-au grăbit sfârşitul.

Wayne s-a căsătorit pentru prima dată în 1933 cu Josephine Saenz, fiica unui consul panamez, iar ceremonia a avut loc în casa actriţei Loretta Young. 

Actorul se distra cu alte femei în timpul mariajului, în timp ce îşi lăsa soţia acasă. Wayne a încercat să se adapteze şi să fie un soţ mai bun, dar toate eforturile s-au năruit când a cunoscut-o pe frumoasa actriţă germană Marlene Dietrich. Diva a fost distribuită cu Wayne în filmul „Seven Sinners”, în 1940. A fost imediat atrasă de el şi, ulterior, l-a invitat pe actor în dressingul ei. Nu au făcut nicio încercare de a ascunde aventura, iar în fiecare zi în care Wayne sosea pe platourile de filmare, Dietrich îi sărea în braţe şi îşi înfăşura picioarele în jurul lui. În cei trei ani de interacţiune, Wayne nu a discutat niciodată cu adevărat despre aventura lor. Totuşi, i-a spus prietenei sale apropiate Cecilia Presley că cel mai incitant episod sexual al lor s-a petrecut pe scara hotelului Excelsior din Roma. 

Soţia lui, Saenz, a fost îngrozită de aventurile lui şi a invitat preotul să vorbească cu Wayne despre asta. Starul a promis că se va schimba dacă Saenz nu mai aduce în discuţie numele lui Dietrich, dar ea şi-a reluat discursul imediat ce preotul a plecat. Nu după mult timp, Wayne şi Saenz au renunţat la căsătorie, iar asta chiar dacă aveau patru copii.

4 john15 jpg jpeg

Actorul avea să se căsătorească pentru a doua oară. De data aceasta i-a spus “Da” unei spanioloaice Esperanza Baur Diaz Ceballos, cunoscută şi sub numele de „Chata”, ignorând avertismentele prietenilor săi.   Mama lui Chata era o prostituată binecunoscută în Mexico City, iar căsătoria ei cu Wayne din 1964 a fost chiar boicotată de regizorul John Ford, care l-a întrebat pe actor de ce s-a căsătorit cu o femeie ca ea. Noua mireasă bea mai mult ca Wayne, dar excela în dormitor. Cu toate acestea, căsnicia lor s-a deteriorat rapid când problemele lui Chata cu alcoolul au devenit o problemă.

În noiembrie 1954, la câteva ore după anularea căsătoriei sale cu Chata, Wayne s-a însurat cu tânăra actriţă Pilar Pallete, fiica unui senator peruan. 

La ceremonia care a avut loc la fosta casă a regelui Kamehameha al III-lea, Wayne a dezvăluit că, deşi a trăit o mulţime de lucruri minunate, mariajul cu Pallete rămâne cel mai de preţ. Totuşi, în timpul mariajului, Wayne a călcat din nou strâmb şi a început o relaţie cu actriţa Maureen O'Hara. 

Cei doi s-au cunoscut în 1941, în timpul unei petreceri în casa regizorului John Ford, şi s-au întâlnit de mai multe ori la o fermă pe care o deţinea unul dintre prietenii actorului.

2 john12 jpg jpeg

Pe 11 iunie 1979, John Wayne, în vârstă de 72 de ani, a murit la UCLA Medical Center, ca urmare a complicaţiilor cauzate de cancer. El a fost internat la spital pentru ceea ce a fost descris oficial drept o operaţie de rutină a vezicii biliare, dar medicii i-au descoperit apoi o tumoră canceroasă. Două zile mai târziu, o parte din stomac avea să îi fie îndepărtată.

Actorului i-au supravieţuit două dintre fostele sale soţii, Saenz şi Pallete, mamele celor şapte copii ai săi.

Wayne a fost  îngropat pe un deal din Newport Beach, cu vedere la ocean, lângă un copac robust, care a fost lăsat nemarcat până în 1998. Actorul a ăsat în urmă o proprietate în valoare de 6,85 milioane de dolari, Pallete, mama celor trei copii ai săi, nu a fost înclusă in testament, dar a fost nominalizată într-un acord separat de către actor.  În schimb, Wayne a declarat în testamentul său că prima sa soţie, Saenz, ar trebui să primească un cec lunar de 3.000 de dolari, iar la moartea ei, acele fonduri să fie împărţite la cei patru copii pe care i-au avut împreună.

În mod surprinzător, i-a lăsat 30.000 de dolari lui Pat Stacy, secretara sa, cu care s-a zvonit că ar fi avut o relaţie înainte de moartea sa. Wayne a lăsat fiecăruia dintre cei şapte urmaşi ai săi suma de 5.000 de dolari, care creştea odată cu vârsta.

În aceste condiţii, fiul său cel mare, Michael, care avea 44 de ani atunci, a primit 115.000 de dolari. După moartea sa, copiii actorului şi-au lăudat tatăl pentru impactul pe care l-au avut asupra lor în copilărie. 

 Pallete a scris o carte intitulată „John Wayne: My Life With the Duke”, în care dă detalii despre vremurile bune şi cele rele ale căsniciei lor.  Chiar dacă nu s-au despărţit legal, ea se mutase din casa lor din Newport Beach cu şase ani înainte de moartea lui John. În carte, Pilar a declarat că au rămas căsătoriţi până când actorul a murit. Pallete a purtat inelul de logodnă cu diamante de 15 carate dăruit de Wayne până la sfârşit. S-a recăsătorit cu judecătorul Stephan Stewart, dar mariajul nu a durat.

Pallete a dezvăluit că a scris cartea pentru a proteja imaginea regretatului ei soţ şi pentru a le arăta copiilor lor povestea reală a căsniciei lor. Ea a mai spus că actorul nu era perfect, dar era un familist, iar acest lucru nu poate fi contestat.



Recente pe Ok! Magazine

Shakira, GettyImages (4) jpg
Demi Moore la Met Gala 2024, GettyImages (7) jpg
Keith Urban și Nicole Kidman, GettyImages (3) jpg
Jennifer Lopez, Met Gala, GettyImages (2) jpg
FotoJet Met 2024 jpg
George Ivașcu    FOTO PRO TV (1) jpg
Vedete care sărbătoresc Paștele ortodox jpg
FotoJet Enrique și sora sa jpg
Premiere la GOPO 2024 iubiri noi, sarcini la vedere și tablouri de familie pe red carpet jpg
Esca și mama sa PNG
banner laura cosoi png
Gopo 2024   Amalia Enache, Andreea Raicu, Olimpia Melinte, Manuela Harabor jpg
Andreea Antonescu foto Ok Magazine DSC 0103 (2) jpg
FotoJet David tatuat jpg
Nicole Kidman, premiu pentru întreaga carieră, GettyImages (14) jpg
florin piersic facebook jpg
Jennifer Garner, Profimedia jpg
FotoJet Gherman jpg