Fetele lui Jamie Oliver, adevărate domnişoare. Ce mari şi frumoase s-au făcut!

18 august, 2017
jamie oliver girls png

El este  probabil cel mai popular bucătar din lume care promovează mâncarea sănătoasă şi un tată erou. Are cinci copii şi o soţie superbă, iar atunci când nu e în bucătărie, scrie cărţi sau îşi petrece timpul în familie.

Aşa arăta familia lor acum 2 ani.

Este în topul celor mai bogaţi britanici, datorită cărţilor sale care s-au vândut ca pâinea caldă, şi trăieşte viaţa la maxim, înconjurat de cei dragi. Anul trecut a devenit tătic pentru a cincea oară, dar, pe lângă faptul că schimbă scutece şi încălzeşte lăptic în biberoane, Jamie are  de-a face şi cu problemele fetelor sale care au devenit adolescente.

Au crescut foarte mult în ultimul an şi s-au schimbat enorm, de vină fiind şi pubertatea. Poppy ( 15 ani) şi Daisy ( 14 ani), cei mai mari copii ai lui Oliver sunt domnişoare în toată regula, iar mândru bucătar a distribuit pe contul său de Instagram o fotografie în care apar cele două, alături Jools şi de mezinul familiei, River. Poppy şi Daisy aproape că au ajuns-o pe mama lor în înălţime şi sunt extrem de moderne, cu ochelari de soare chic, pregătite pentru o zi de vară. "Nu-mi vine să cred că fetele mele sunt aproape la fel de înalte ca mama lor! Şi băieţelul meu este tot un zâmbet, atâta timp cât este hrănit la timp ... Nimic mai bun decât timpul petrecut în familie. Să aveţi o zi minunată", a scris Jamie la fotografia cu cei patru membri ai familiei sale.

Jamie împreunî cu fiul Buddy şi fiica Petal.

Jamie Oliver şi soţia sa, fotomodelul Juliette North, sunt căsătoriţi de 17 ani şi au împreună 5 copii. Din poza cu pricina lipsesc însă Petal, fiica de 8 ani a cuplului şi Buddy, în vârstă de 6 ani.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png