Fiul lui Adele, accidentat în timpul unui concert de-al mamei sale

3 martie, 2017
adele fiu hepta 2703844 jpg jpeg

Celebra cântăreaţă a decis să renunţe la artificii din cauză că fiul ei Angelo fusese rănit de unele în timpul unui concert de-al ei. Aceasta a mărturisit toate acestea chiar în mijlocul concertului.

Adele a renunţat la artificii, după ce fiul său a fost rănit

Marţi, artista a mărturisit în timpul concertului din Australia că le-a cerut celor din echipa de organizare să renunţe la artificii pentru că, în urmă cu o seară, fiul său Angelo, care se afla în public, a fost rănit de artificii, ceea ce-nseamnă că nu sunt sigure pentru cei care o urmăresc.

”Până aseară, am avut artificii pentru voi. Fiul meu mă urmărea din mulţime, iar o scânteie i-a intrat în ochi, aşa că am fost nevoiţi să renunţăm la ele”, a mărturisit Adele în timpul concertului din Perth, Australia.

Adele şi fiul său în vârstă de patru ani, Angelo

O decizie corectă şi de înţeles, mai ales că starea de sănătate a fiului ei a fost pusă în pericol. Vorbind, anterior, despre maternitate, Adele a recunoscut că naşterea fiului său a fost cu adevărat miraculoasă. ”Angelo mă face să mă simt mândră de mine. Când am devenit părinte am simţit că trăiesc cu adevărat. Aveam un scop pe care până să se întâmple asta nu-l vedeam.”, a declarat artista de 28 de ani, într-un interviu pentru Vogue.

foto: hepta



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg