Fiul Mihaelei Rădulescu se transformă într-un adolescent atrăgător FOTO

30 august, 2017
Mihaela Radulescu Ayan Schwartzenberg 2017 (8) jpeg

Tocmai a împlinit 14 ani, dar deja promite să frângă inimile fetelor. Iată-l pe Ayan în cele mai cool ipostaze.

image

Mihaela Rădulescu le-a făcut o surpriză fanilor săi, postând pe Instagram o fotografie cu fiul său, Ayan. Foarte eleganţi amândoi şi cu zâmbetul la purtător, Mihaela şi Ayan au stârnit un val de admiraţie, poza celor doi adunând mii de aprecieri şi o mulţime de mesaje pozitive.

De altfel, Ayan e într-o continuă schimbare. La începutul acestei luni, a împlinit 14 ani şi, deşi abia şi-a făcut buletinul, arată ca şi cum ar fi ajuns deja la majorat. Asta şi pentru că Ayan este o fire sportivă, copiază stilul sănătos de viaţă al mamei sale şi moşteneşte trăsăturile frumoase ale ambilor părinţi.

Iată cele mai cool ipostaze în care a fost suprins anul acesta fiul Mihaelei Rădulescu. (vezi galeria foto)

Sursa: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg