Fostul iubit al lui Jennifer Lopez pe urmele divei în Saint Tropez. A intrat în aceleaşi magazine, la câteva ore distanţă

29 iulie, 2021
1 fotojetjloarod jpg jpeg

Este lipsă de inspiraţie sau tachinare? Căci devine hilară situaţia pe care o creează Alex Rodriguez, fostul iubit al lui Jennifer Lopez. E ca un joc al absurdului. Marele sportiv A-Rod, cu care J Lo a fost logodită până în primăvară, îi calcă efectiv pe urme.

Îi adulmecă paşii. Sau, pe româneşte spus, o caută cu lumânarea. Deşi în compania jurnalistei Melanie Colins, frumoasa blondă cu care se presupune că a început o relaţie, A-Rod pare că o caută în continuare, măcar cu privirea, pe sexy diva latină, iubita lui Ben Affleck.

Ca într-o telenovelă, a luat-o la pas prin Saint Tropez, pe unde călcase şi Jennifer Lopez mai devreme.

Alex Rodriguez şi jurnalista sportivă Melanie Collins au fost văzuţi două ore mai târziu intrând în aceleaşi magazine în care J Lo intrase. A-Rod şi perechea sa au savurat din plin o îngheţată la cornet ce părea delicioasă şi culmea! Au fost îmbrăcaţi tot în alb, la fel ca... cine altcineva? Jennifer Lopez, desigur.

A-Rod a închiriat super iahtul Ocean Paradise pentru vacanţa sa din Saint Tropez, în acelaşi timp cu vacanţa fostei iubite, tot în Saint Tropez, tot pe iaht.

Chiria acestui iaht este în jur de 300.000 de dolari pe săptămână, iar costul său de achiziţie a fost de 31 de milioane de dolari. Este dotat cu şase dormitoare, poate acomoda 12 oaspeţi, există un dormitor matrimonial, 1 cameră VIP, 2 camere duble, 2 camere twin.

Pentru o experienţă de lux, permite la bord şi 12 membri ai echipajului. Vedeţi cum arată superbul iaht în galeria foto.

Jennifer Lopez a împlinit 52 de ani, iar actualul iubit, Ben Affleck, a sărbătorit-o în stil mare: la Saint-Tropez, pe un iaht de 130 de milioane de dolari. Şi-a dus iubita în Franţa  cu un avion privat, apoi au ajuns la bordul superbului iaht Valerie de pe Riviera Franceză, unde au fost văzuţi sărutându-se pasional. Tot cu această ocazie, şi-au asumat public relaţia, publicând pe Instagram fotografii cu ei îmbrăţişându-se şi sărutându-se.

A-Rod însă rămâne consecvent în a-i călca pe urme. A decis să îşi facă şi el vacanţa tot aici, după ce a închiriat şi o casă de vacanţă în Hamptons, la câţiva metri distanţă de proprietatea pe care o deţine şi Jennifer Lopez acolo.

În plimbarea prin Saint Tropez, Rodriguez s-a întâlnit şi cu cântăreaţa Jessie James şi soţul său, Eric Decker.

Cei patru s-au plimbat cu barca, au râs şi au făcut poze cu telefonul. Deşi există zvonuri că A-Rod este implicat într-o relaţie cu jurnalista sportivă Melanie Collins, cu care este văzut destul de des, un apropiat al sportivului a declarat Page Six că el este în continuare singur şi că vrea să se distreze la Saint Tropez.

Fostul star MLB a împlinit marţi 46 de ani şi se pare că s-a distrat copios la petrecere, alături de numeroase domnişoare, a menţionat sursa în exclusivitate pentru Page Six. Şi de asemenea, că se vor îndrepta spre Ibiza cu iahtul, iar vacanţa se va încheia oficial sâmbătă.

Povestea de iubire dintre A-Rod şi J Lo s-a încheiat în martie, odată cu presupusa infidelitate a bărbatului. El ar fi înşelat-o pe cântăreaţă cu Madison LeCroy, în ciuda faptului că erau logodiţi.

Acum nu se ştie dacă sportivul o regretă pe divă şi o caută peste tot sau toate aceste întâmplări sunt doar simple coincidenţe.

Foto: Profimedia şi Instagram



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg