FOTO Florin Călinescu face show în bucătăria lui Dinescu

24 aprilie, 2015
dinescu si calinescu 0285 jpeg

Prieteni vechi şi foşti colegi la „Academia Caţavencu”, cei doi se întâlnesc în bucătăria restaurantului poetului, duminică, la ora 15.00, „Politică şi delicateţuri“, unde pun la cale o masă cu ingrediente de primavară, condimentată cu o discuţie savuroasă.

Prieteni vechi şi foşti colegi la „Academia Caţavencu”, cei doi se întâlnesc în bucătăria restaurantului poetului, duminică, la ora 15.00, „Politică şi delicateţuri“, unde pun la cale o masă cu ingrediente de primavară, condimentată cu o discuţie savuroasă.

Dinescu, sub spravegherea invitatului său, critic şi atent la tot ceea ce se întâmplă, găteşte două feluri de şalău – „bonne femme” şi „în cămăşuţă - iar apoi coboară împreună în cramă, unde îi aşteaptă Caliu din Clejani şi taraful său, parte din celebrul Taraf de Haidouks, renumit atât în ţară, cât şi peste hotare.

image

Pentru felul doi, Dinescu şi Călinescu se reîntorc în bucătărie, unde gătesc împreună o mâncare de primavară cu ştevie şi leurdă, stropită din belşug cu vin alb şi condimentată cu mirodenii alese.

Pe tot parcursul preparării bucatelor, în virtutea prieteniei care îi leagă şi în stilul său binecunoscut, Călinescu îl ironizează fin pe Dinescu: „Locul lui Mircea nu este în bucătărie, locul lui Mircea este deasupra bucatelor, el e un fel de duh sfânt al tuturor vieţuitoarelor, al grânelor şi şoricilor, e un înger al şoriciului, dacă vreţi, un demon al muscatului”, îl caracterizează actorul.

image

Reacţia poetului nu întârzie să apară, la fel de plină de umor, păstrând atitudinea unei gazde ospitaliere şi înţelegătoare: „Comentează, aşa e el, n-ai ce să-i faci, trebuie să-l accepţi aşa cum e”.

Concluzia de la finalul întâlnirii îi aparţine tot lui Florin Călinescu, acesta declarând sus şi tare, apropo de sine şi de gazda sa: „Ne ţinem bine! Doi Muppets care se ţin bine!...”.

Emisiunea „Politică şi delicateţuri“ poate fi urmărită duminică, de la ora 15.00, la TVR 1, TVR HD, precum şi online, pe TVR+.

image

Foto: TVR



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg