Cindy, Naomi, Claudia & Co. Supermodelele anilor‘ 90, atunci şi acum

9 decembrie, 2015
5 supermodele jpg jpeg

Sunt cele pentru care a fost creat acest cuvânt, dus în derizoriu astăzi. Supranumite „originalele“, au apărut pe toate (dar toate!) copertele revistelor de modă din lume şi-au dus o viaţă mai glamouroasă decât vedetele de la Hollywood. O viaţă care poate fi fredonată aşa: „I'm too sexy for Milan, New York and Japan“…

Sunt cele pentru care a fost creat acest cuvânt, dus în derizoriu astăzi. Supranumite „originalele“, au apărut pe toate (dar toate!) copertele revistelor de modă din lume şi-au dus o viaţă mai glamouroasă decât vedetele de la Hollywood. O viaţă care poate fi fredonată aşa: „I'm too sexy for Milan, New York and Japan“…

Naomi Campbell (45)

A pus „super“ în cuvântul supermodel

Măsurile ei ideale: 1.77 m, 58 kg

image

Când amesteci esenţe exotice precum cele africane, jamaicane şi asiatice (pe bunica din partea tatălui o chema Ming), reacţia nu poate fi decât una deosebită. Deosebit de  sexy, aşa cum a fost şi este, chiar şi la 45 de ani, diva de abanos de pe catwalk. Naomi Campbell s-a născut în anul 1970, în sudul Londrei. Mama ei, Valerie Morris, a fost o dansatoare de origine jamaicană, iar tatăl a lipsit din peisaj, abandonându-şi familia pe când Valerie era însărcinată în patru luni.

Frumoasa Naomi a fost descoperită, aşa cum am citit în cazurile multor alte modele, pe stradă, în timp ce se afla la cumpărături la Covent Garden. Avea doar 15 ani, iar la 16 ani poza deja pentru prestigioasa revistă „Elle“, primul dintre multele ei pictoriale din întreaga carieră.

Anii au trecut, iar Naomi avea să devină una dintre cele mai cerute modele ale generaţiei sale şi cu singuranţă cel mai de succes manechin de culoare.

Într-adevăr, în încercarea ei de a deveni un nume în modă, Naomi a trebuit să depăşească un obstacol în plus, cel al rasismului. Dar a câştigat, devenind primul model de culoare care a apărut pe copertele „Vogue“ UK, în 1987, „Vogue“ Franţa, în 1988, şi, în sfârşit, „Vogue“ America, în 1989. Ei bine, ca să înţelegeţi cât de mare a fost Naomi, vă spunem doar atât: sandalele cu platforme criminale Vivienne Westwood, din cauza cărora a căzut la o prezentare de modă în 1993, sunt expuse astăzi într-un muzeu.

O fi cucerit ea lumea modei, dar dragostea a rămas un teritoriu neprietenos cu diva de culoare. S-a iubit cu „grei“ precum Mike Tyson, Robert De Niro (actorul are o obsesie pentru frumoasele de culoare), basistul formaţiei U2, Adam Clayton, dansatorul Joaquín Cortés, bossul F1, Flavio Briatore, şi putred de bogatul afacerist rus Vladislav Doronin. N-a fost să fie cu niciunul, iar astăzi, Naomi îmbrăţişează din nou statutul de femeie superbă şi singură.

Ce face acum:  Din 2013, este mentor şi jurat în reality show-ul „The Face“, o competiţie de modelling desfăşurată în Australia, Anglia şi America. Naomi apare sau a apărut în emisiunile din toate cele trei ţări.

Citat de divă

„Nu am ţinut niciodată dietă. Fumez. Beau din când în când şi nu fac sport. “

Linda Evangelista (50)

Cel mai frumos chip din lume

image
image

A fost atât de dominantă pe scena modei, încât a făcut dintr-o tunsoare băieţească, privită cu ochi critici de cei din industria frumuseţii, un brand: tunsoarea Linda, care a inspirat, apoi, peruca The Evangelista.

Numele ei spune totul despre originea italiană a frumoasei cu ochi albaştri, părinţii ei emigrând din „Cizmă“ în Ontario, Canada. Drumul spre faimă a început în adolescenţă, la 15 ani, când Linda a participat la concursul Miss Teen Niagara. Nu a câştigat, însă un reprezentant al prestigioasei agenţii Elite Model n-a avut ochi decât pentru ea.

Din momentul în care Evangelista a apărut în „Biblia Modei“, revista „Vogue“ America, toată lumea a vrut să lucreze cu ea. Faţa ei cu proporţii perfecte şi ochi de un albastru frapant a putut fi admirată aproape pe toate copertele revistelor de modă din întreaga lume.

Linda nu a riscat doar cu lungimea părului, ci şi cu multe nuanţe ale părului. Ori în modă, experimentele nu sunt privite cu ochi buni. Ei bine, supermodelul nostru s-a vopsit de 17 ori în decurs de patru ani, astfel încât n-a fost culoare pe care să n-o fi avut în cap.

Eclectice au fost şi iubirile Lindei, căci frumoasa canadiancă a trecut de la directorul agenţiei Elite din Paris, Gerald Marie, la actorul Kylie MacLachlan, fotbalistul francez Fabien Barthez, magnatul francez François-Henri Pinault, tatăl fiului ei, Augustin James, şi actualmente soţul Salmei Hayek, şi, cel mai recent, co-fondatorul lanţului Hard Rock Café, Peter Morton (foto).

Ce face acum:  Retrasă din modă în 1998, a revenit în forţă în 2001 şi-şi continuă activitatea chiar şi azi. Anul acesta, de exemplu, chipul ei ne-a zâmbit de pe copertele Vogue Japonia, Harper’s Bazaar şi Vogue Italia.

Citat de divă: „Nu ne dăm jos din pat pentru mai puţin de 10.000 de dolari pe zi.“

Helena Christensen (46)

O privire hipnotizantă de smarald

Măsurile ei ideale: 1.78 m, 57 kg

image

Ea este un alt exemplu că din amestecul de rase nu pot rezulta decât lucruri bune. Este şi cazul acestei frumuseţi cu tată danez şi mamă peruană, care a luat ce-i mai bun de la vikingi (ochii verzi) şi amerindieni (pielea măslinie). O combinaţie irezistibilă ce-a ajutat-o pe Helena că câştige concursul Miss Danemarca, în 1986, şi, mai târziu podiumurile de modă.

Şi s-ar fi pierdut, probabil, în mulţimea de frumoase din prezentările de modă ale casei Victoria’s Secret, căci daneza a fost un înger coleg de generaţie cu Tyra Banks, dacă n-ar fi apărut în celebrul videoclip „Wicked Game“ al lui Chris Isaak.

Generaţia MTV a fost înnebunită după scenele hot de pe plajă, cu o Helena doar în slip şi un Chris topit după ea, astfel încât clipul a fost votat al patrulea cel mai sexy într-un top 50 realizat de VH1 şi a ocupat locul 13 în topul „100 Greatest Videos“ al aceluiaşi canal de muzică.

Trecutul amoros al frumoasei Helena are ca punct de plecare o relaţie furtunoasă cu regretatul solist al trupe INXS, Michael Hutchence, timp de cinci ani, la începutul anilor ‘90. Tot cinci ani s-a iubit şi cu actorul Norman Reedus, tatăl fiului ei de 15 ani, Mingus Lucien Reedus. Din 2008, fostul supermodel formează un cuplu cu solistul trupei rock Interpol, Paul Banks, un muzician cu nouă ani mai mic decât Helena, mai cunoscut şi sub porecla de DJ Fancypants.

Ce face acum:  În 2012, Helena a creat o linie de lenjerie intimă care-i poartă numele, pentru brandul Triumph. În plus, Christensen este şi un fotograf talentat, cu pictoriale pentru reviste precum „Marie Claire“ sau „Elle“.

Citat de divă: „Vreau să ajung la 120 de ani. Atunci voi începe să-mi fac griji că îmbătrânesc.“

Claudia Schiffer (45)

Sosia germană a lui Brigitte Bardot

image

Una dintre cele mai frumoase manechine din toate timpurile vine dintr-o ţară în care femeile sunt privite ca fiind oricum, numai atrăgătoare nu. Germania, adică. Născută în orăşelul Rheinberg, într-o familie de avocaţi avuţi, Claudia n-a fost o liceană prea fericită, din cauza înălţimii ei ieşite din comun, ce-o făcea o ţintă uşoară a glumelor. Preconizata ei carieră în avocatură a fost deturnată atunci când, la 17 ani, a fost remarcată într-un club din Dusseldorf de Michel Levaton, bossul agenţiei de modele Metropolitan, cu care blonda a semnat imediat un contract. Cariera nemţoaicei a fost, aşa cum bine ştim, fascinantă. La începutul anilor ’90, a făcut furori ca imagine a cunoscutei campanii publicitare pentru blugii Guess. Chiar co-fondatorul companiei, Paul Marciano, a recunoscut că brandul şi-a câştigat popularitatea datorită Claudiei şi nu invers. Longilina blondă cu ochi albaştri a devenit apoi muza lui Karl Lagerfeld şi, prin urmare, zeiţa casei Chanel.

Claudia are un avantaj asupra colegelor ei din hall of fame-ul modellingului, ea fiind supermodelul care a apărut pe cele mai multe coperte de reviste: 1.000!

Iubirile Claudiei au ţinut, decenii întregi, primele pagini ale ziarelor şi le-au dat ziariştilor o pâine bună de mâncat. Chitaristul trupei Bon Jovi, Richie Sambora, Prinţul Albert de Monaco, cântăreţul Peter Gabriel, magicianul David Copperfield, cu care Claudia a fost şi logodită, au fost nume numai unul şi unul din palmaresul amoros al blondei. Claudia s-a aşezat la casa ei în 2002, alături de regizorul Matthew Vaughn (foto sus), cu care are trei copii: Caspar, Clementine şi Cosima.

Ce face acum? Supermodelul a debutat în 2011, în calitate de director de creaţie, cu o colecţie proprie, Claudia Schiffer Caşmir, la Săptămâna Modei de la Paris, hainele ei fiind vândute în întreaga lume în buticuri şi centre comerciale.

Citat de divă: “Supermodelele, aşa cum eram noi, nu mai există azi.“

Christy Turlington (46)

„Faţa secolului XX“

image

Californiancă get-beget, cu ceva sânge latin via mama ei de loc din El Salvator, Christy a avut şansa vieţii ei când un fotograf cu ochi cunoscător a zărit-o în timp ce mergea pe cal, în Miami, şi a rugat-o să-i facă o poză. Pare o scenă de film, nu? Ei bine, deşi Christy a intrat în lumea modei la 14 ani, s-a ţinut şi de şcoală, reuşind să-şi ia licenţa în filosofie şi literatură la Universitatea din New York, în 1999. A devenit unul dintre cele mai populare manechine ale anilor ’90, admirată în special pentru trăsăturile simetrice ale feţei sale, cu apariţii în peste 500 de coperte glossy şi în deja celebrul clip „Freedom“ al lui George Michael, alături de aproape toată floarea cea vestită din lumea modei. Graţioasa americancă a fost, mai mult decât colegele ei, o activistă pentru drepturile animalelor, pozând nud, în 1993, pentru campania PETA anti-blănuri şi eliminând orice urmă de carne din alimentaţia ei.

Echilibrată a fost şi viaţa ei personală, căci supermodelul în cauză este căsătorit din 2003 cu actorul şi producătorul de filme Edward Burns (foto), iubitul ei de-o viaţă. Cei doi au doi copii împreună, o fată, Grace, şi un băiat, Finn.

Ce face acum? Promotoare a stilului de viaţă sănătos şi practicantă de yoga, Turlington este devotată, în primul rând, cauzei ONG-ului ei, Every Mother Counts, dedicat sănătăţii mamelor şi copiilor.

Citat de divă: „Mai degrabă ies goală decât să port o blană.“

Cindy Crawford (49)

Primul supermodel care a pozat pentru „Playboy“

image
image

Americanca modestă din Illinois (care, ca o curiozitate, şi-a decoperit  strămoşi în rândul nobilimiii engleze şi, ca stră-stră…străbunic, chiar pe Carol cel Mare) a fost descoperită de un fotograf, la 16 ani, atunci când fata îşi luase un job sezonier la cules de porumb. Interesant este că, după ce a semnat cu agenţia Elite Model, la 17 ani, Cindy şi-a continuat studiile şi-a câştiga o bursă de studiu al ingineriei chimice la Universitatea Northwestern, acolo unde Cindy şi-a făcut apariţia doar un semestru.

Ei bine, mişcarea a fost una inteligentă, căci numele lui Cindy avea să devină sinonim cu celebritatea şi cu peste 600 de coperte bifate, iar aluniţa ei de deasupra gurii o marcă înegistrată, deşi, în anii de debut, trăsătura ei principală era ştearsă din fotografii. Vreţi recorduri?

În 1995, era deja cel mai bine plătit model din lume. VH1 a inclus-o în topul „40 Hottest Hotties of the 90‘s“ şi nu oricum, ci pe locul trei. Chiar şi în 2006, atunci când Cindy schimba prefixul la 40 de ani, s-a clasat pe locul 26 în topul celor mai frumoase 100 femei din lume, realizat de „Maxim“.

O fi fost Cindy frumoasă, dar şi devreme acasă, căci faimosul supermodel a avut două mari iubiri, echivalente cu două căsnicii: cu Richard Gere şi cu actualul partener, Rande Gerber, tatăl celor doi copii superbi ai lui Cindy, Presley şi Kaia.

Ce face acum? Retrasă din modă în anul 2000, la doar 34 de ani, cel mai de succes model american mai apare ocazional în revistele de modă. După câteva incursiuni în lumea afacerilor, cu diferite linii de cosmetice, haine sau chiar mobilă, Cindy este dedicată azi familiei şi cauzelor umanitare.

Citat de divă: „Nici măcar eu nu mă trezesc arătând ca Cindy Crawford.“

Eva Herzigova (42)

Un icon al posterelor publicitare

[caption id="" align="alignnone" width="800"] Eva şi Claudia Schiffer[/caption]

image

image

În sfârşit, un supermodel provenit din Europa de Est, mai exact din fosta Cehoslovacie, a cărui poveste a început odată cu câştigarea unui concurs de frumuseţe în 1989, la Praga, pe când avea doar 16 ani. În 1994, numele ei era sinonim cu cel al campaniei „Hello Boys“ de la Wonderbra, celebrul sutien ridicând-o, practic, pe culmile modei, iar posterul publicitar alb-negru din acelaşi an devenind cel mai iconic din ultimele decenii. Cataloagele Victoria’s Secret şi apariţiile în „Sports Illustrated“ i-au consolidat faima acestei blonde faimoase pentru trupul ei perfect. Un trup modelat înainte ca Eva să devină… model, de sporturi ca baschetul, gimnastica sau schiul alpin.

Ne-am obişnuit ca toate aceste frumuseţi să treacă prin paturile membrilor trupei Bon Jovi, iar Eva n-a făcut excepţie, măritându-se cu bateristul Tico Torres în septembrie 1996. Au divorţat în 1998, iar, din 2002, Eva îi este fidelă afaceristului Gregorio Marsiaj (foto), căruia i-a dărut trei copii: George, Philipe şi Edward.

Ce face acum? Încă din 1992 a fost atrasă de actorie, după ce a primit un rol minor în serialul TV „Inferno“. A mai apărut, apoi, în pelicule ca „Les Anges gardiens“, „Modigliani“, „The Picture of Dorian Gray“, „Eva“ şi „Cha cha cha“.

Citat de divă: „Nu mai poţi fi model la 60 de ani, dar cu siguranţă poţi fi actriţă.“

Tyra Banks (41)

Unul dintre „îngerii“ originali Victoria’s Secret

[caption id="" align="alignnone" width="1080"] Fotograful Erik Asla, unul dintre iubiţii recenţi[/caption]

image

Aşa cum singură a mărturisit, californianca din Inglewood şi-a trăit, în şcoală, zilele ei de răţuşcă urâtă, fiind prea înaltă şi mult prea slabă, la doar 11 ani. Cinci ani mai târziu, au început să-i crească aripi de lebădă, iar prestigioasa agenţie Elite a ştiut că mulatra este o investiţie bună. Şi aşa a fost, iar Tyra a bifat numeroase recorduri, toate începând cu particula „primul“. Primul model afro-american de pe coperta „GQ“, „Sports Illustrated Swimsuit Issue“ şi a catalogului „Victoria‘s Secret“. A cunoscut, ca şi Naomi Campbell, faţa urâtă a rasismului în industria frumuseţii, însă cele două dive de culoare n-au fost solidare împotriva inamicului comun. Dimpotrivă, Tyra a acuzat-o pe britanică că i-a pus beţe-n roate şi c-a pus umărul să fie dată afară din prezentările de modă. Cele două s-au împăcat în 2005, live, în cadrul emisiunii „The Tyra Banks Show“.

În materie de relaţii, amicii aveau o poreclă pentru ea: văduva neagră. Asta pentru că frumoasa de abanos obişnuia să le dea ea papucii iubiţilor ei şi niciodată aceştia ei. Printre „victime“ s-au numărat, de-a lungul anilor, Seal, John Singleton şi Will Smith.

Ce face acum? După ce emisiunea care-i poartă numele, „The Tyra Banks Show“, şi cu care-i făcea concurenţă celebrei Oprah, s-a oprit în 2010, Tyra a devenit gazda, dar şi producătorul executiv al concursului „America's Next Top Model“.

Citat de divă: „Îmi place siguranţa de sine pe care ţi-o dă machiajul.“

foto: guliver/rex features/getty images/splash news, 38 hepta, photoland/corbis images, shutterstock, www.cinemagia.ro



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg