Justin Bieber şi iubita lui, Selena Gomez, au fost eroii unui festival al iubirii, cu ocazia nunţii tatălui cântăreţului, care a avut loc în Montego Bay, Jamaica.
În vârstă de 42 de ani, Jeremy Bieber s-a căsătorit, luni, cu prietena lui de mult timp, Chelsey Rebelo, de 30 de ani. Şi se pare că această nuntă, care a avut loc într-un decor exotic şi marin, a avut şi un dress code potrivit cu locurile: peach.
Spunem asta pentru că bărbaţii au purtat pantaloni scurţi în această nuanţă şi papioane asortate, în timp ce femeile au îmbrăcat rochii tot în această culoare.
Selena (25) a fost, cu siguranţă, zeiţa evenimentului, aceasta purtând o rochie-halat în această nuanţă de peach, cu un superb imprimeu floral.
Cavaler de onoare, Justin (23) a arătat şi el deosebit de chipeş în costumaţia alcătuită dintr-o cămaşă albă şi pantaloni scurţi coloraţi, abordând freza ciufulită cu care ne-a obişnuit.
Tatăl lui Bieber, care mai are alţi doi copii dintr-o fostă relaţie, pe Jaxon şi Jazmyn, a fost îmbrăcat într-o ţinută văratică, albă, în timp ce mireasa lui a ales o rochie clasică, pe corp, care i-a lăsat la vedere o burtă care ar putea fi o sarcină.
Să vină încă frate pentru Justin?
Foto: Hepta