Fuego a slăbit 20 de kilograme în 2 luni. Cum arată acum îndrăgitul cântăreţ?

20 mai, 2019
2 fuego main jpg jpeg

Cei care îl urmăresc pe îndrăgitul cântăreţ au sesizat, cu siguranţă, că aspectul lui fizic s-a schimbat drastic în ultimele luni. Secretul? Pierderea în greutate într-un timp record.

Într-un interviu cu jurnaliştii de la Viva!, Fuego a dezvăluit că a reuşit să slăbească, în total, 25 de kilograme, din care primele douăzeci le-a dat jos în primele două luni de dietă. Cum a reuşit? Cu multă voinţă şi sacrificii culinare atât de necesare: ”Am slăbit pentru că ajunsesem în pragul în care efectiv eu nu mai puteam să suport ce văd. Apoi, începuse să fie dificil să mă îmbrac sau să mă încalţ. Şi atunci am spus STOP!”.

Artistul recunoaşte că pentru asemenea rezultate spectaculoase a fost nevoie să-şi schimbe stilul de viaţă şi planul alimentar. ”E nevoie de o schimbare radicală a regimului meu alimentar. Nu a existat vreun secret, vreo miraculoasă reţetă care să mă facă mai slab cu aproape 20 de kilograme, căci atât am dat jos în aproape două luni. Mi-am impus să nu mai mănânc şi am încercat să duc această luptă cu mine, câteva zile. Apoi am renunţat definitiv la pâine, dulciuri, fructe, carbohidraţi şi mâncăruri pline de grăsimi. Merele verzi mi-au fost aproape, la fel ca şi fructele de pădure, brânza uşoară şi carnea la grătat”, a declarat în acel interviu Fuego.

4 fuego7 jpg jpeg

Fuego recunoaşte că a acum reuşeşte să-şi ţină greutatea în frâu, chiar dacă mai câştigă un kilogram, două pe parcurs: ”Am încercat să respect, pe cât se poate, deşi e greu cu programul meu de artist, nişte ore de masă. Şi în felul acesta, motivat la maximum, am slăbit. De atunci, din octombrie, anul trecut, încerc să mă menţin. Dacă mai iau câteva kilograme, le dau rapid jos şi tot aşa. Dar sunt mândru că mi-am schimbat stilul de viaţă, că am mai multă grijă la ce mănânc, că nu mai fac excese şi în acelaşi timp, pot, din când în când, să-mi fac şi anumite pofte”.

foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg