Gabriel Garko, un italian la „Cerbul de Aur“

1 septembrie, 2018
gabriel garko jpeg

Cunoscut şi la noi datorită rolului mafiotului Tonio Fortebracci, din serialul Onoare şi respect, difu¬zat de TVR2, Gabriel Garko este unul dintre cei mai iubiţi actori italieni, cam la fel de urmărit de presa din Cizmă precum un Brad Pitt în variantă mediteraneană.

Gabriel Garko

Fiindcă nu e greu să-ţi imaginezi, privindu-l, că Gabriel are cel puţin un lucru în comun cu Fortebracci: imensul succes la femei. Un succes care a început odată cu primii lui paşi în lumea modei, ca manechin. Culmea este că, în copilărie, lui Gabriel nu-i plăcea deloc să fie fotografiat. Ba mai mult, analizând acum secvenţele sexy, în care Gabriel filmează gol câte-o scenă hot, nu-ţi vine să crezi că e vorba de acelaşi băiat din aceste amintiri tulburătoare: „Când cineva îndrepta spre mine aparatul de fotografiat, fugeam. Eram extrem de timorat, iar mama câteodată mă ţinea lângă ea legat cu un fel de lesă, fiindcă eu de multe ori, în prezenţa altor oameni, fugeam să mă ascund. Apoi îmi amintesc că am fost cu tata să văd King Kong şi atunci am început să visez cum ar fi să devin actor“, povesteşte italianul născut la Torino, dintr-o mamă siciliană şi un tată veneţian.

„La şcoală, am avut mereu note mici la purtare. Mai departe, în liceu, nu învăţam decât la materiile care-mi plăceau: îmi amintesc că mă îndrăgostisem de profa de italiană, era atât de frumoasă, iar la orele ei, luam mereu note bune“. Deja Gabriel era pe cale să devină bărbatul cuceritor de azi. Iar în Italia, nu puţine au fost cuceririle lui, chiar dacă actorul a fost întotdeauna extrem de discret cu viaţa sa.

Frumuseţi italiene precum Serena Autieri, Sabrina Ferilli ori Eva Grimaldi s-au numărat printre iubirile lui. În 2016 s-a logodit cu tânăra actriţă Adua del Vasco, de numai 23 de ani. Jumătate din vârsta lui! „Unii pot spune că sunt un vampir care-i suge tinereţea, dar mie îmi place să-i fiu profesor, s-o consiliez profesional“, declara Gabriel despre relaţia lor, Şi mulţi au sperat că Adua îl va face pe italian bărbat de casă. Dar n-a fost să fie.

„Nu-mi place ideea de căsătorie. Imaginea asta a mea sfârşind plafonat în papuci şi halat de casă, zăcând pe un fotoliu, mă oripilează. Dacă iubesc o persoană, îmi doresc o relaţie frumoasă cu ea, fără obligaţia unui contract marital“, spune Garko. Nici măcar trauma din 2016 nu l-a făcut să se râzgândească în privinţa însurătorii. „Cel mai negru moment din viaţa mea s-a petrecut în februarie 2016, când mă aflam într-o vilă de lângă Sanremo atunci când a izbunit un incendiu ce i-a luat viaţa proprietarului clădirii. Acel incident mi-a schimbat viaţa.“

„Ulterior, am avut nevoie de consiliere psihologică, fiindcă am fost traumatizat. Am fost la un pas de a-mi pierde viaţa. Era dimineaţă, dormeam profund. Şi m-am trezit brusc sub un munte de moloz. Nu puteam respira. Am crezut că acela e sfârşitul. Pentru o secundă, mi-a trecut prin cap că noaptea ce trecuse va rămâne ultima mea noapte pe pământ. A fost un miracol că am scăpat. Şi atunci, momentan, am depăşit şocul din dorinţa de a-mi saluta părinţii de pe scena festivalului de la Sanremo“, povesteşte italianul. Interesant este că acest episod s-a petrecut în anul în care el a prezentat la Sanremo alături de Mădălina Ghenea – un duo ce s-ar fi putut reuni pe scena Cerbului de Aur. Dar Braşovul ne oferă o altfel de combinaţie, una inedită: Garbiel Garko alături de Iulia Vântur.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg