George şi Amal: câţi invitaţi vor avea şi cine va cânta la nuntă

18 septembrie, 2014

Deja ştim că importanta ceremonie va avea loc la Veneţia, spre final de septembrie. Însă nu ştim exact data, deşi se vorbeşte că va fi pe 27 septembrie, cu surse confirmând că hotelurile veneţiene unde ar avea loc petrecerea sunt deja închirate full

Deja ştim că importanta ceremonie va avea loc la Veneţia, spre final de septembrie. Însă nu ştim exact data, deşi se vorbeşte că va fi pe 27 septembrie, cu surse confirmând că hotelurile veneţiene unde ar avea loc petrecerea sunt deja închirate full de pe 25 până pe 29 septembrie.

Vezi cum arată palatele în care va avea loc nunta celor doi:

Nunta lui Clooney, în somptuosul hotel preferat de Prinţesa Diana

Pentru că şi Clooney este un finuţ, are de gând să aibă o ceremonie nupţială discretă şi elegantă, cu numai 60 de invitaţi, conform celor de la Us Weekly. “El vrea doar 60 de prieteni buni şi membri ai familiei”, a afirmat o sursă pentru publicaţie, printre aceştia numărându-se Matt Damon cu soţia sa, Luciana, şi Rande Gerbwer cu soţia sa, Cindy Crawford.

Surpriza serii regizorului de 53 de ani şi a avocatei sale superbe, care cel mai probabil va purta o rochie de mireasă semnată Alexander McQueen, ar fi că Andrea Bocelli va cânta în acea seară specială. Cu o zi înainte de ceremonie, pe 26 septembrie, mirii vor ţine o cină relaxată la Hotel Cipriani, ca dimineaţa următoare, să se căsătorească oficial, la Aman Canal Grande Venice Hotel din Palazzo Papadopoli.

“Totul e conceput foarte elegant”, a adăugat aceeaşi sursăcitată de us Weekly, care a declarat şi că domnişoara de onoare va fi sora mai mică a lui Amal (39), Tala, iar Gerber, soţul lui Cindy Crawford şi unul din cei mai buni prieteni ai actorului, va fi cavalerul de onoare.

Cât priveşte mâncarea servită, va fi din ambele bucătării: italiană şi libaneză. Şi v-aţi fi aşteptat ca, în ciuda celor 180 milioane de dolari - averea lui Clooney, familia viitoarei sale soţii să plătească o mare parte din cheltuielile nunţii?

FOTO



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg