În cifre! Curiozităţi despre Robert Redford

8 septembrie, 2016
robert redford gettyimages 500632446 jpeg

În onoarea împlinirii a 80 de ani, să aflăm câteva detalii despre viaţa băiatului de aur al Americii.

Robert Redford

3 facultăţi

Redford, care a împlinit 80 de ani pe 18 august, a crezut dintotdeauna că educaţia bună este cheia succesului, participând la cursurile Universităţii din Colorado, ale Institutului de Artă Pratt şi ale Academiei Americane de Arte Dramatice.

1 rol ratat

image

 … din cauză că era prea chipeş! Regizorul Mike Nichols nu i-a oferit rolul lui Ben Braddock din The Graduate (1967) gândindu-se că nimeni nu va crede că Robert n-ar putea cuceri uşor o fată. În locul lui, l-a ales pe Dustin Hoffman.

22 de ani

Vârsta la care a fugit în Las Vegas pentru a se însura cu activista de mediu Lola Van Wagenen. Cei doi au avut patru copii împreună şi un mariaj de 27 de ani, încheiat în 1985.

4 Oscaruri

Talentul în spatele camerelor de filmat s-a văzut chiar de la primul film regizat de el, Ordinary People (1980) – care a luat patru trofee ale Academiei, inclusiv pe cel pentru cel mai bun regizor.

Anul 1981

Dornic de-a susţine cineaştii şi producţiile independente, „The Sundance Kid“ a înfiinţat celebrul festival de film Sundance în oraşul cu acelaşi nume – unde şi locuieşte în prezent.

170 de milioane de dolari

Are peste 55 de ani de carieră nu doar ca actor, ci şi ca regizor şi producător, aşa că e de mirare că iconul hollywoodian, care locuieşte cu soţia lui, Sibylle Szaggars, în Sundance, Utah, are o avere atât de mică.

1 undiţă

Înainte de-a fi un adevărat star, Robert a fost nevoit să accepte şi joburi plătite prost. Cum a fost la prima lui apariţie ca actor, într-un show TV, pentru care a fost plătit cu o… undiţă în locul celor 75 $ promişi.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg