Începe Festivalul ANONIMUL. Filmul lui Vlad Zamfirescu concurează pentru marele trofeu

6 august, 2018
Secretul fericirii Vlad Zamfirescu competitia Anonimul jpeg

Cinefilii sunt aşteptaţi între 6 şi 12 august în Delta Dunării, unde vor putea vedea producţii din întreaga lume, cu ocazia celei de-a 15-a ediţii a Festivalului De Film Independent ANONIMUL.

image

Ca în fiecare an, la Sfântu Gheorghe are loc Festivalului Internaţional de Film Independent ANONIMUL, ce propune publicului, la cea de-a 15-a ediţie a sa, filme prezentate în premieră în România, un program special dedicat regizorului Emir Baigazin, dezbateri, precum şi o serie de concerte şi DJ set-uri.

În deschidere, va fi proiectat filmul „3 Faces”, în regia lui Jafar Panahi, care a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de la Cannes de anul acesta. Regizorul iranian, premiat în 2015 şi cu Ursul de Aur la Berlin îpentru filmul „Taxi”, nu se va afla, însă, în România, artistul fiind în arest la domiciliu, de câţiva ani, impus de regimul politic din ţara sa.

În cadrul festivalului va fi proiectat şi cel mai recent film al lui Radu Jude„Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, câştigător al Globului de Cristal la Festivalul de Film de la Karlovy Vary. De altfel, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” este propunerea României pentru o nominalizare la categoria „Cel mai bun film într-o limbă străină” a premiilor Oscar 2019. Filmul spune povestea realizării unei reconstituiri istorice, a luptei de la Odessa din al Doilea Război Mondial, pentru un spectacol de stradă.

„Seara Filmului Românesc” la Anonimul va debuta marţi cu proiecţia filmului „Meda sau partea nu prea fericită a lucrurilor”, în regia lui Emanuel Pârvu, care a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Sarajevo anul trecut, unde a şi câştigat Premiul pentru regie – Emanuel Pârvu şi Premiul pentru cel mai bun actor – Şerban Pavlu. Seara va continua cu un extras din următorul film al lui Dan Chişu„Jandarmul”, urmat de scurtmetrajul „Cadoul de Crăciun”, proiectat în prezenţa regizorului Bogdan Mureşanu şi proiecţia „Secretul fericirii”- debutul lui Vlad Zamfirescu în regia de film.

image

Cele şase titluri concurează pentru Trofeul ANONIMUL, acordat exclusiv pe baza voturilor exprimate de publicul prezent la Sfântu Gheorghe.

În plus, peste 400 de scurtmetraje din 46 de ţări au fost înscrise pentru Competiţia de Scurtmetraj Internaţional şi Scurtmetraj Românesc ANONIMUL 15, selecţia acestora aparţinând criticului de film Ionuţ Mareş.

Vineri, regizorul kazah Emir Baigazin va primi Trofeul Anonimul pentru „contribuţia sa la frumuseţea cinematografiei universale”. Trofeul Anonimul a fost acordat în anii anteriori regizorilor Park Chan-wook (2016) şi Michel Franco (2017).

Regizorul Emir Baigazin va prezenta, atunci, publicului din campingul de la Sfântu Gheorghe „The Wounded Angel”, alături de filmul său de debut – „Harmony Lessons”, câştigător al Ursului de Argint pentru contribuţie artistică extraordinară, pentru imaginea semnată de Aziz Zhambakiyev, la Festivalul de Film de la Berlin în 2013. De altfel, toată filmografia artistului va fi proiectată în cadrul festivalului din Delta Dunării.

Baigazin va susţine, sâmbătă, un masterclass în Cinematograful din Green Village. Festivalul se încheie oficial sâmbătă seara, cu gala de premiere, urmată de proiecţia în premieră în România a filmului „BlacKkKlansman”, în regia Spike Lee – recompensat cu Marele Premiu al Juriului la Cannes 2018, inspirat din viaţa lui Ron Stallworth, primul ofiţer de poliţie afro-american care a reuşit să se infiltreze în Ku Klux Klan.



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg