Vedete

Incredibil! Acum s-a aflat ce a făcut Răzvan Ciobanu înainte de a muri! Totul a fost filmat şi va fi difuzat la TV

Incredibil! Acum s-a aflat ce a făcut Răzvan Ciobanu înainte de a muri! Totul a fost filmat şi va fi difuzat la TV camera-retro icon Vezi galeria 5 poze

La finalul lunii aprilie, chiar în a doua zi de Paşte, Răzvan Ciobanu părăsea această lume după un cumplit accident auto provocat chiar de el.

Celebrul designer a murit în judeţul Constanţa, după ce ar fi pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea, maşina ajungând pe un câmp plin de copaci, acolo unde s-a răsturnat. Trupul neînsufleţit al lui Răzvan Ciobanu a fost găsit în afara autoturismului, iar ancheta privind moartea lui nu a fost nici până acum încheiată.

La aproximativ cinci luni de la moartea lui Răzvan Ciobanu, Antena 1 a decis să difuzeze în cadrul emisiunii „Chefi la cuţite“ un material despre care nu s-a spus nimic până acum. Chiar în luna aprilie, înainte de a muri, celebrul designer a participat la jurizările pe nevăzute ale celui de-al 7-lea sezon al show-ului de la Antena 1, iar întregul moment va fi difuzat pe 7 octombrie, de la ora 20.00.

Răzvan Ciobanu le-a pregătit chefilor Bontea, Dumitrescu şi Scărlătescu, după cum chiar el mărturisea, singurul preparat pe care îl putea găti fără cusur: „Nu ştiu să fac nimic în bucătărie. Ştiu să fac haine cu mult, mult înainte de a fi învăţat vreodată cum să ard mâncarea”, puncta acesta.

În cadrul unei jurizări cu totul şi cu totul speciale, chef Scărlătescu va dezvălui că Răzvan este şi cel care i-a pus în practică viziunea, croindu-i prima tunică de bucătar pe care a purtat-o vreodată juratul, în cadrul celui mai iubit show culinar: „Cămăşile purtate în primele sezoane i le-am făcut eu, după ideile lui. El a fost cu ideile, eu le-am pus în aplicare”.

Mai multe fotografii pot fi văzute în GALERIA FOTO