Iubiri de legendă: Humphrey Bogart & Lauren Bacall

Lauren Bacall, ultima legendă a Hollywoodului de altădată, a decedat la vârsta de 89 de ani, în urma unui accident cerebral. Revista OK! a creionat marea ei poveste de dragoste cu cel care a fost soţul ei, Humphrey Bogart.

O femeie de origine română a scris câteva file importante din istoria iubirii la Hollywood. Alături de Bogie, a trăit o dragoste ca-n filme, încălcând reguli sociale care şi acum sunt bariere greu de trecut pentru atâtea cupluri. O astfel de pereche ar stârni şi în Hollywoodul de azi scandal, însă Baby & Bogie au fost dintre excepţiile care demonstrează că iubirea adevărată depăşeşte orice obstacole.

Au spart tiparele iubirii, scriind o po­veste în care nimeni n-ar fi crezut ci­tind preludiul. Când s-au cunoscut, Humphrey Bogart avea 44 de ani şi era în culmea gloriei. Lauren Bacall avea doar 19 ani şi era acea tânără aspirantă la statutul de actriţă, stu­dentă la Academia Americană de Arte Dramatice, care cochetase şi cu modellingul. El venea dintr-o familie de rang înalt, mama lui fiind artist ilustrator, iar tatăl chi­rurg. Ea era fiica unei secretare şi-a unui agent de vân­zări, care divorţaseră când Lauren avea doar cinci ani. Nu în ultimul rând, Humphrey era cât se poate de că­sătorit. „Am văzut proba ta pentru rol. O să ne distrăm mult împreună“, au fost primele lui cuvinte către Bacall, pe platourile peliculei „To Have And Have Not“.

Cum vă sună acest început? Chiar şi cei mai mari romantici ai acelor vremuri ar fi alunecat în tabăra cârcotaşilor, catalogând aceste premise drept începutul clasic al unei scurte aventuri extraconjugale pentru su­perstarul Bogart. Dar el nu mai avusese niciodată vreo legătură cu o parteneră de film. „Sper că Bogie a ştiut cât de mult l-am iubit, cât de mult a însemnat pentru mine, cât l-am preţuit. Am avut o altă viaţă după el, dar el a fost prima mea iubire şi niciodată nu uiţi cea dintâi iubire“, spune Bacall, azi în vârstă de 88 de ani.

Şi, într-adevăr, după Bogie, a încercat să-şi recompu­nă viaţa şi să regăsească iubirea, căci avea doar 32 de ani când Humphrey a murit. Dar nimic nu s-a mai legat în fe­lul acela magic, nici măcar idila cu Frank Sinatra, care ar fi trebuit să-i înece cumplita suferinţă după pierderea lui Bogie. Nici măcar singurul mariaj pe care Bacall l-a mai avut apoi n-a funcţionat, cu actorul Jason Robards Jr., de care s-a apropiat tocmai fiindcă acesta îi semăna atât de bine lui Humphrey. Căci da, după ce Bogie al ei s-a stins, Lauren a continuat să caute cu disperare şi în zadar o fă­râmă din el în alt bărbat... Dar nimic n-a mai fost la fel.

La fel ca în acel an 1943, când şi-a întâlnit jumăta­tea. Asta deşi carisma lui Bogart de pe marele ecran nu-i transmisese iniţial prea multe lui Lauren. Chiar cu un an înainte, într-o dimineaţă de duminică, mama şi mătuşa ei, Rosalie, au luat-o la Cinema Capitol, din New York, ca să vadă „Casablanca“. „Rosalie era nebună după Hump­hrey. Mie mi se păruse doar că jucase bine, dar nebună după el?! Nicidecum. Ei i se părea sexy. Mie mi se părea că o luase razna. Nu înţelegeam deloc gusturile mătuşii“, scrie Bacall în autobiografia ei, „By Myself“. Ce-o fi zis Rosalie ulterior, când nepoata sa a ajuns în braţele ido­lului ei? Şi asta după doar un an, graţie unei şedinţe foto care o transformase în coperta „Harper’s Bazaar“.

Acea copertă a şi adus-o pe platourile de la „To Have And Have Not“, căci aşa a remarcat-o Nancy Keith, care şi-a convins soţul, pe regizorul Howard Hawks, s-o che­me la o probă. Biata Nancy nu ştia ce va urma. Astfel a ajuns tânăra cu pomeţi mari, ochi verzi şi păr blond roş­cat să semneze un contract cu Warner Bros. şi să devină, din Betty Joan Perske, faimoasa Lauren Bacall. Cu un „l“ adăugat originalului Bacal, numele mamei sale, Natalie Weinstein-Bacal, o evreică ce emigrase din România în America, unde s-a căsătorit cu William Perske, evreu ca şi ea, dar din Polonia. „Hawks a considerat că Lauren Bacall suna mai bine decât Betty Bacall. Avea o viziune. Avea această ambiţie să găsească o fată pe care s-o rein­venteze, s-o facă femeia lui perfectă. Voia să mă modele­ze. Şi, bineînţeles să mă bage în patul lui. Groaznic! Asta era cel mai departe de gândurile mele. Îmi era atât de frică de el. Voia să mă controleze. Ceea ce a şi făcut, până când a apărut dl. Bogart în ecuaţie“, povesteşte Bacall.

Şi a apărut într-un mod neaşteptat. La trei săptă­mâni de la începerea filmărilor, Humphrey s-a oprit la cabina ei, ca să-i ureze „Noapte bună!“. „Nici nu ştiu cum s-a întâmplat. Stătea în spatele meu, glumeam, ca de obicei, când, deodată, s-a aplecat, mi-a pus mâna sub bărbie şi m-a sărutat. A fost un gest impulsiv, căci altfel era timid. A scos o cutie uzată de chibrituri din buzunar şi mi-a cerut să-mi trec numărul de telefon pe spatele ei. N-a vrut să fie prea personal, fiind cunoscut că nu călca strâmb cu partenerele de film, dar şi în general, cu alte femei“, îşi aminteşte Lauren. Şi aşa a început o pasiu­ne nebună şi o iubire ilegală, savurată vreme de aproape un an în întâlniri pe ascuns, adesea în maşini parcate pe străduţe lăturalnice întunecate. Căci Bogie era în con­tinuare soţul actriţei Mayo Methot, o femeie bolnavă de gelozie încă dinainte ca Bogart să-i fi dat vreun motiv, dependentă de alcool şi de-o posesivitate atât de agresivă, încât ajunsese la un pas de crimă.

Mariajul lor era de-o nefericire notorie înainte de era Bacall, Humphrey şi Mayo fiind porecliţi de presă drept „scandalagii Bogart“ ori „soţii Bogart cei bătăuşi“. Fiindcă nu o dată Mayo îşi ameninţase soţul cu pistolul, trăgând la un moment dat mai multe gloanţe în valiza cu care el se pregătea să plece. Ba chiar l-a înjunghiat odată cu un cuţitaş. Poetesa Dorothy Parker, care locuia în cartier cu ei, povestea că „seara, pentru vecini, cântecul de leagăn era compus din porţelanuri sparte şi sticle zdrobite“.

În această bătălie conjugală a orgoliilor, Bogart cădea, însă, şi el adesea pe panta alcoolului, Lauren fiind chiar nevoită într-o noapte să conducă disperată pe o ploaie violentă ca să-l culeagă pe Bogie de pe marginea unui drum din Orange County... Un viciu pe care ea l-a pus parţial pe seama influenţei negative a lui Mayo, care era mai tot timpul beată. Scoasă din minţi de bârfele despre aventura soţului ei, Mayo a şi sunat-o într-o noapte pe Lauren, strigându-i fără ocolişuri: „Ascultă, târfă jidan­că, cine o să-i spele şosetele? Tu?!“.

Era limpede că Lauren intrase până peste urechi într-o poveste complicată, cât se poate de riscantă. De la primul pas în Cetatea Filmului, devenise obsesia lui Hawks, unul dintre cei mai mari regizori ai filmului cla­sic (dacă ne gândim doar la pelicula lui, „Scarface“, din 1932), dar şi amanta starului numărul unu în acel mo­ment al Warner Brothers. „Răbdarea nu era punctul meu forte“, scrie ea. Dar pentru Humphrey, ea şi-a găsit răb­darea să-l aştepte un an. E drept, în acest timp, actorul declanşase divorţul, dar un divorţ de cea de-a treia ne­vastă. Cine-i garanta că pariase corect? Însă Lauren ştia ce simte şi nimic altceva nu mai conta. „De fiecare dată când mă suna, primele cuvinte ale lui Bogie erau «Hello, Baby!» şi inima-mi sărea din piept“, îşi aminteşte ea. Aşa avea să-i spună mereu, şi când le vorbea prietenilor despre ea: Baby.

Şi apoi erau scrisorile de-amor interminabile pe care Bogart i le scria, sfâşiat între un mariaj care-şi aştepta sfârşitul în sala de tribunal şi o iu­bire trăită pe fugă: „Iubita mea, ai intrat în viaţa şi în inima mea şi toată dragostea pe care o am e a ta. Dar acum mă tem că nu vei înţelege, că nu vei mai avea răbdare şi că te voi pierde. Însă chiar dacă s-ar întâmpla asta, eu te voi iubi în continuare, căci tu eşti cea din urmă dragoste a mea (...) Ultimii doi ani au fost îngrozitori şi aproape că m-au adus în pragul nebuniei. Dar curând vei fi lângă mine, Baby, şi când vei veni, vei aduce cu tine tot ceea ce contează pentru mine pe lumea asta“.

Cu această încărcătură emoţională pe fundal, chi­mia lor la filmări devenise evidentă pentru toţi. Cu atât mai mult pentru regizorul Howard Hawks, care-şi vedea viitoarea stea alunecându-i din mâini. Pentru el, Lauren era „păpuşa de plastilină“. Pentru Bogart, era „oţelul cu forme de femeie“, cum o descrisese la un moment dat. În primă instanţă, Hawks a pus procesul creaţiei mai presus de propria gelozie şi a exploatat chimia dintre Bogart şi Bacall, extinzând mult rolul ei.

În paralel, încerca, însă, din răsputeri, să le distrugă dragostea. „Howard îi tot susura lui Bogie: «Nu te im­plica prea tare cu fata asta. Luaţi-vă o cameră la un hotel şi gata». Dar asta nu era stilul lui Bogie“, îşi amintea ea acum doi ani, pentru revista „Vanity Fair“. La jumătatea filmărilor, însă, regizorul a cedat nervos şi-a convocat-o pe Lauren la casa lui din Bel Air. „Din cauza iubirii mele cu Bogie, Hawks îşi vedea planul năruindu-se sub ochi. Am fost îngrozită. M-a ameninţat c-o să mă trimită la Monogram, care era cea mai proastă casă de producţie din Hollywood. I-am spus asta lui Bogie, printre suspine. «Orice-ar spune, nu-ţi face griji», mi-a răspuns.“

Ce presiune pe o fată de 19 ani. Câte n-ar fi ales, poate, protecţia regizorului, din teama de a nu-şi dis­truge cariera şi la gândul că, poate, Bogart, doar se juca cu ea?! Dar Lauren a ales cu inima. Şi a ales bine. „To Have And Have Not“, lansat în octombrie 1944, a fost un succes fulminant, iar Bacall a devenit dintr-o dată o ve­detă, „transformată din nimic într-o combinaţie de Gar­bo, cu Dietrich, Mae West şi Katharine Hepburn“, cum comentează chiar ea. Iar Bogart, finalizându-şi divorţul, s-a căsătorit, la doar trei luni după, în 1945, cu Lauren, într-o ceremonie organizată în Ohio, la ferma unui pri­eten comun. „Nu pot uita lacrimile lui Bogie din acea zi. De câte ori mă uitam la el, aveam un sentiment înălţător. Mi se părea că tot ce mi se întâmplase înainte se întâm­plase pentru a mă aduce în acea zi, alături de el. Eram convinsă că acea fericire va dura pentru totdeauna. Nu-mi mai puteam imagina viaţa fără el. Eram împreună, până când moartea ne va despărţi“, spune ea. Şi aşa a şi fost! De dragul lui, Lauren s-a şi îndepărtat întrucâtva de Hollywood, alegând să facă mai puţine filme, pentru a fi mai mult lângă familie. „Bogie îşi dorea o soţie, nu o actriţă. Mai fusese căsătorit cu trei actriţe (n.r. Helen Menken, Mary Philips şi Mayo Methot). Şi mi-a spus de la început: «Te iubesc şi, dacă vrei o carieră, voi face totul ca să te ajut, dar nu mă voi însura cu tine». Asta îmi doream şi eu, pentru că voiam copii. El nu mai avea copii. Iar eu eram atât de fericită să-i fiu soţie, fiindcă îl iubeam cu adevărat.“ Desigur, n-a refuzat, însă, şansa unor filme chiar alături de Humphrey, căci Hollywoodul le-a exploatat magnetismul în alte trei filme: „The Big Sleep“, „Dark Passage“ şi „Key Largo“.

Din iubirea lor, s-au născut un băiat, Stephen, în 1949, şi o fată, Leslie, în 1952. Iar fericirea de-a fi, în sfârşit, însurat cu „cea din urmă iubire a lui“ l-a făcut pe Bogie mai puternic în faţa alcoolului. Prietenii cuplului au remarcat, de altfel, influenţa pozitivă a lui Lauren, deşi Bogart n-a reuşit să se lase niciodată de tot de bă­utură, iar când o mai făcea lată, se mai şi certa cu Baby. Însă certurile lor erau altfel. Fiul lor, Stephen, povesteşte în cartea sa, „Bogart: În căutarea tatălui meu“, că părinţii lui erau îngroziţi ca nu cumva vreunul dintre ei să facă ceva care l-ar supăra pe celălalt într-atât încât să vrea să-l părăsească. Mai mult decât băutura, însă, lui Bogart îi plăcea fumul de ţigară. Fuma îngrozitor de mult, iar acest viciu i l-a furat lui Lauren pe Bogie atât de devre­me... Diagnosticat cu cancer esofagian, actorul n-a putut învinge boala, în ciuda unei intervenţii chirurgicale şi a chimioterapiei intensive. Pe 13 ianuarie 1957, Lauren a plecat să ia copiii de la şcoală. Întins în pat, Humphrey a ridicat capul şi i-a spus: „La revedere, puştoaico!“. Când s-a întors, l-a găsit într-o comă profundă, din care nu şi-a mai revenit. A doua zi dimineaţă, a murit, lăsând-o pe Lauren văduvă la doar 32 de ani.

Azi, la peste o jumătate de secol de-atunci, Bacall merge singură, în bastonul ei de aluminiu, pe străzile New York-ului, la şedinţele de recuperare după căză­tura care a lăsat-o cu o fractură de şold. Are 88 de ani. Întotdeauna a fost o luptătoare. O supravieţuitoare. Aşa a şi putut să meargă înainte, fără Bogie, deşi... „De câte ori mă gândesc la fericire, mă duc cu gândul la acei ani“, spune ea. Un destin răsturnat. Lauren a avut şi-a pierdut atât de devreme ceea ce alţii caută o viaţă întreagă...

Chiar şi diferenţa de vârstă de un sfert de secol dintre ei a fost aşa cum trebuia să fie, explică actriţa, recunos­când că lipsa tatălui, care o părăsise pe mama sa când ea era atât de mică, îi lăsase un mare gol. „Da, într-un fel, Bogie a fost şi tatăl meu. El mi-a arătat calea, pentru că nu ştiam nimic despre filme şi Hollywood.“ Cât despre comparaţia cu care o tot deranjează presa, între Bogie şi cel de-al doilea soţ al ei (între 1961 şi 1969), Jason Ro­bards, cu care a mai avut un fiu, Lauren e cât se poate de tranşantă: „Perioada petrecută cu Jason n-a semănat deloc cu viaţa mea lângă Bogie. Jason n-avea nimic din el. Despre Bogie nu e nicio surpriză când spun că aceia au fost cei mai buni ani ai mei, fiindcă am fost măritată cu un bărbat care m-a adorat şi m-a învăţat totul des­pre viaţă, despre filme şi despre oameni. Anii aceia m-au schimbat complet!“, declară ea pentru „Vanity Fair“.

În drum spre spital, îmbrăcată în negru din cap până-n picioare, Lauren trece acum neobservată prin Manhattan. „La un moment dat, a ieşit un nenorocit aşa grăbit dintr-o clădire, de era să mă dărâme...“ Câtă ironie! Să treci pe stradă pe lângă o legendă vie fără să ai habar... „Fiul meu îmi spune: «Îţi dai seama că tu eşti cea din urmă supra­vieţuitoare? Ultima care a fost martora erei de aur a Hol­lywoodului?». Tinerii mă mai întreabă azi: «Chiar ai fost căsătorită cu Humphrey Bogart?». «Da, chiar cred c-am fost!»“ Supravieţuitoarea acelor vremuri, dar şi a unei poveşti de iubire cu totul aparte. „Îmi amintesc şi-acum de orele mici ale dimineţii, când ni se părea că lumea era a noastră. Şi că noi eram lumea. Atunci chiar eram.“

Foto: guliver/getty images/rex features, photoland/corbis images, arhiva adh