Iulia Vântur, detaliul care trădează relaţia apropiată cu familia lui Salman

28 august, 2017
Iulia Vantur saari (4) jpeg

Deşi neagă că ar avea o relaţie cu starul bollywoodian, vedeta ne-a oferit încă un indiciu care o apropie şi mai mult de acesta. Iată despre ce este vorba.

image

Iulia Vântur devine tot mai indiancă pe zi ce trece! La asta contribuie din plin nu doar lunga şedere în India şi pătrunderea ei în lumina reflectoarelor de la Bollywood, ci şi noua garderobă, de care se ocupă îndeaproape chiar femeile din familia lui Salman Khan.

Dacă mai era vreo urmă de îndoială cu privire la relaţia dintre Iulia (37) şi Salman (51), gestul cumnatei acestuia, Seema, trădează legătura tot mai strânsă dintre aceştia. Practic, Seema se ocupă de apariţiile blondei şi o îmbracă în cele mai scumpe şi pretenţioase ţinute. După ce a apărut cu un sari-ul de cel puţin 25.000 de euro, fosta prezentatoare TV, actualmente cântăreaţă, a apărut cu alte haine şi scumpe.

image

Iulia Vântur  a îmbrăcat, de data acesta, un saari verde, cu aplicaţii florale şi un voal roz şi, nu în ultimul rând, bindi-ul în frunte. Şi trebuie să recunoaştem, românca noastră arată ca o indiancă veritabilă datorită "cumnatei" sale.

Iată şi alte ocazii în care Iulia a purtat saari. (vezi mai jos galeria foto)

FOTO: pagina personală



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png