Jason Biggs, reuniune după 20 de ani cu femeia fatală din "Plăcintă Americană"

15 octombrie, 2019
1 profimedia 0378735500 jpg jpeg

Au trecut 20 de ani de la lansarea celebrului film Plăcintă Americană şi noi suntem încă fani.

Prin urmare, de câte ori au loc reuniuni sau semi reuniuni ale actorilor din distribuţia legendarei pelicule, nu putemd ecât să ne bucurăm. S-a întâmplat ieri, la premiera filmului Jay and Silent Bob Reboot, în Los Angeles, acolo unde eroul principal din American Pie s-a întâlnit cu femeia fatală din această producţie.

2 profimedia 0476852753 jpg jpeg

Este vorba despre Jason Biggs, de 41 de ani, şi Shannon Elizabeth, de 46, actori care joacă împreună şi în filmul pomenit mai sus. 

După cum bine ştim, în primul film din seria American Pie, lansat în 1999, lui Jim (Biggs) i se aprind călcâiele după Nadia (Elizabeth), o studentă din Europa găzduită de familia primului, în cadrul unui program de schimb educaţional.

3 profimedia 0476820921 jpg jpeg

O Nadia care se întâmplă să arate şi demenţial şi să apară în viesele umede ale adolescentului care încearcă să-şi piardă virginitatea cu ea. 

Au trecut 20 de ani şi actriţa încă arată hot!

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png