Julia Roberts se tratează cu alcool

6 noiembrie, 2010

La Hollywood, steaua Juliei Roberts (42) a început să pălească, după ce rolurile care odată o propulsau în fruntea nominalizaţilor la Oscar s-au împuţinat, iar promovarea de care a avut parte prin lansarea peliculei „Eat Pray Love“ a fost sub aşteptări. Tabloidele au suspectat că absenţa ei de pe firmament a produs o criză în

La Hollywood, steaua Juliei Roberts (42) a început să pălească, după ce rolurile care odată o propulsau în fruntea nominalizaţilor la Oscar s-au împuţinat, iar promovarea de care a avut parte prin lansarea peliculei „Eat Pray Love“ a fost sub aşteptări. Tabloidele au suspectat că absenţa ei de pe firmament a produs o criză în plan personal, ceea ce s-a confirmat repede, căci „Frumuşica“ a fost trădată de consumul excesiv de alcool.

Mai mult, starea ei depresivă ar fi împins-o să devină agresivă faţă de soţul Danny Moder (41) şi de cei trei copii, iar cârcotaşii vorbesc şi despre o presupusă dependenţă de droguri. O exagerare, spun cunoscuţii săi, care însă recunosc că zvonurile nu sunt total neadevărate. În realitate, actriţa s-a plâns în mai multe rânduri că nu se descurcă cu copiii şi că se simte depăşită de situaţie. Henry (3) şi gemenii Phinnaeus şi Hazel (6) debordează de energie, ceea ce o pune adesea în încurcătură. Neştiind cum să facă faţă provocărilor casnice de zi cu zi, Julia pare să-şi fi găsit liniştea în votcă şi alte băuturi spirtoase, care-i anesteziază pe moment panica, dar care o transformă pe femeia cu „zâmbet de Monalisa“ într-o mamă irascibilă şi ursuză.

Recent, apropiaţii ei au fost martorii unei asemenea scene în restaurantul Gladstones, din Malibu, unde ieşiseră cu toţii să ia masa. Ei au fost surprinşi s-o vadă dând pe gât trei măsuri de votcă şi sifon şi cerând să-i fie aduse la masă alte două sticle cu votcă. Asta după ce copiii săi o scoseseră din nou din minţi cu ţipetele şi neastâmpărul specifice vârstei. Aparent, soţul ei n-a avut nimic de obiectat, iar bona, prezentă şi ea, s-a grăbit să-i ia pe copii de lângă Julia, pentru a n-o mai supăra. „Părea exasperată de copii! Era obosită şi cu nervii la pământ, ceea ce i se poate întâmpla oricărei mame“, a declarat un prieten de-ai actriţei.

Dar soluţia pe care a găsit-o ea nu o salvează. Vedeta ar putea lua aminte la ce i s-a întâmplat fratelui său, actorul Eric Roberts, care a devenit alcoolic şi dependent de marijuana, o dramă ce a durat 15 ani. De-abia în această vară a reuşit familia să-l interneze într-o clinică de dezintoxicare! Oare de cât timp va avea nevoie Julia ca să realizeze că a luat-o pe căi greşite?



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg