Katarina Witt: Totul despre Crăiasa de la Răsărit

Ne-o amintim ca fiind lebăda neagră ce-a agitat apele într-un sport cuminte. A fost venerată, urmărită de succes, fani, psihopaţi şi poliţie politică, toate acestea aproape în acelaşi timp. Dar, cu toate că pare o veşnicie de când această

Ne-o amintim ca fiind lebăda neagră ce-a agitat apele într-un sport cuminte. A fost venerată, urmărită de succes, fani, psihopaţi şi poliţie politică, toate acestea aproape în acelaşi timp. Dar, cu toate că pare o veşnicie de când această legendă s-a retras din competiţii, paşii ei studiaţi s-au întipărit pentru totdeauna în gheaţa patinoarelor.

Din păcate, pentru a retrăi momentele de glorie ale acestui icon al patinajului artis­tic, trebuie să ne reîntoarcem în realita­tea gri a unei Germanii împărţite în două, de către infama Cortină de Fier. Chiar eticheta aparent flatantă pusă de revista Time, de „cel mai frumos chip al socialis­mului“, are conotaţii triste pentru sportiva născută în Berlinul nepotrivit, de Est. Kati a reuşit, însă, să-i unească pe nemţii de pretutindeni în admiraţia pentru propria persoană, această zeiţă a gheţii fiind, în 1990, inclusă şi în topul celor mai frumoşi oameni de lume, realizat de revista People. O frumuseţe care a văzut lumina zilei în orăşelul Staaken, din fosta Republică De­mocrată Germană, astăzi parte a Berlinu­lui unificat, într-o familie săracă, chiar şi după standardele nemţeşti. Mama Kate­rinei lucra într-un spital, ca fizioterapeut, iar tatăl era fermier.

Şansa ei a fost faptul că era un copil cu constituţie atletică, urmând o şcoală spe­cială, pentru puştii cu talent sportiv. Aşa­dar, la cinci ani, Kati punea pentru prima dată patinele în picioare, iar performan­ţele ei au atras atenţia ştabilor sportului est-german, care au înscris-o într-un program de formare a campionilor. Pre­gătirea era una tipică pentru fostele ţări comuniste: fetiţa era cântărită de două ori pe zi şi obligată să rabde de foame dacă re­zultatele nu era satisfăcătoare. Din ferici­re pentru Witt, acestea au fost, şi-ncă cum. Povestea ei de iubire cu succesul a început în 1981, când, la doar 16 ani, a devenit campioană naţională a Germaniei de Est, titlu pe care l-a mai cucerit şi-n următorii şapte ani. Apoi, deve­nea imbatabilă pe întregul continent şi nu doar datorită felului aproape de perfecţiune în care executa săriturile şi piruetele. Kati refuza să fie ca toate celelalte patinatoa­re. Avea personalitate, purta costume la limita decenţei (pentru acei ani!), flirta cu publicul şi trimitea bezele băr­baţilor sau... arbitrilor.

Istoria a început să se scrie cu litere mari în 1984, la Olimpiada de la Sarajevo, fosta Iugoslavie (actualmente Bosnia-Herzegovina), când Katarina a învins-o pe marea favorită, americanca Rosalynn Sumners, capturând me­dalia de aur la mustaţă. Notele ei au fost cu doar 0.1 punc­te peste cele ale patinatoarei rivale. Tot o americancă i-a stat în coaste şi peste patru ani, la Olimpiada din Calgary, Canada, pe numele ei Debi Thomas. Şi cu atât mai intere­sant este că atât aceasta, cât şi Katarina aveau să încerce să câştige aurul concurând pe aceeaşi muzică: Carmen, de Georges Bizet. Witt părea să vină din altă ligă, interpre­tând-o pe eroina celebrei opere cu o graţie nespecifică ger­manilor, iar titlul olimpic intra, din nou, în palmaresul ei. Kati era pe val, iar senzualitatea ei nu topea doar gheaţa, ci şi inimile tututor celor care iubeau patinajul.

Lumea nu se mai sătura de ea, iar temuta poliţie se­cretă est-germană, Stasi, nici atât. Cea mai mare teamă a regimului comunist era ca nu cumva sportiva lor de aur să fugă peste Zid, în Germania de Vest. Şi pentru a nu trăi cu emoţii, i-au plantat acesteia microfoane în aparta­ment, aflând tot ce se întâmpla în viaţa patinatoarei, de la problemele de sănătate la cele personale. În autobiografia publicată în anul 1993, My Years between Compulsories and Freestyle, Katarina susţine că agenţii o spionau chiar şi atunci când făcea sex, completând chiar şi note infor­mative despre acele momente intime, care sunau cam aşa: „Actul sexual a avut loc între orele 20.00 şi 20.07“. „Când am reuşit să-mi văd dosarul Stasi, am găsit 3.000 de pagini, depozitate în 27 de cutii. Am fost şocată şi ori­pilată de numărul de informaţii“, mărturiseşte Katarina.

Senzualitatea nemţoaicei a fost, dincolo de aceste infa­me filaje, laitmotivul carierei sale pe gheaţă, oficialii fede­raţiei de patinaj având mereu de furcă din cauza apariţii­lor ei în concursuri. Totul pornea de la costumele lui Witt: ba purta pantaloni sau colanţi în loc de fustă, ba mişcările ei de dans erau prea teatrale şi sexy. Totul a culminat cu o schimbare a regulamentului în patinajul feminin, care avea să primească numele de „Regula Katarina“: patina­toarele trebuia să poarte costume decente, musai cu fustă şi fără posterior la vedere. Cum talentul artistic al lui Witt depăşea, de multe ori, limitele patinajului amator, în 1988, nemţoiaca a părăsit competiţiile pentru a apărea în specta­cole profesioniste, cele mai multe având loc în America. A mai dat, apoi, o şansă, concursu­rilor de patinaj, revenind la antrenamente la timp pentru a prinde un loc în echipa olimpică a Germaniei unificate. Cântecul ei de lebădă a avut loc în 1994, la Olimpiada de la Lilleham­mer, Norvegia, acolo unde nu s-a clasat mai sus de locul 7. Avea 29 de ani şi spunea „Adio“ unei cariere de neegalat.

După patinaj

Orice ar fi făcut nemţoaica pe plan profesio­nal, după ce-a părăsit patinoarul, n-a rămas întipărit în mintea fanilor săi precum acel pictorial nud pentru Playboy, din 1998. O Kati matură, de 32 de ani, se dezbrăca pentru un milion de dolari şi făcea din acea ediţie a revistei a doua cel mai bine vândută, după cea inaugurală, cu Marylin Monroe. Witt a declarat atunci că voia să schimbe percepţia oamenilor despre patinatoare, privite ca niş­te delicate prinţese ale gheţii. Cu alte cuvinte, fosta campioană ne-a arătat că şi crăiesele au nuri. „Am pozat în Playboy deoarece am vrut să fiu provocatoare. Imaginea patinajului ar­tistic este atât de curată şi castă. Am vrut să schimb asta.“ Să fi fost Katarina prea provoca­toare pentru bărbaţii din viaţa ei, căci aceas­tă parte a vieţii sale are nişte capitole lipsă. Tot ce ştim, în mod oficial, este că, în 1992, s-a iubit cu actorul Richard Dean Anderson (Stargate, MacGyver). Cu toate acestea, Kati a mărturisit că a fost curtată şi de nume mai celebre, precum cel al mogulului Donald Trump: „Mi-a dat numărul lui de telefon, dar nu l-am sunat. Mi-a spus că am fost singura persoană care a făcut asta. I-am răspuns, glu­mind: «Cineva trebuia să dea tonul!»“

La 21 de ani de la retragere, Witt este o prezenţă con­stantă în showbizul german şi nu numai, în 2012 fiind invitată în juriul emisiunii britanice Dancing On Ice. Mai mult, un an mai târziu, primeşte primul ei rol principal, în filmul de televiziune The enemy in my life, în care joacă rolul unei patinatoare urmărite de un psihopat, lucru pe care Kati l-a trăit pe pielea ei. În urmă cu 20 de ani, pe când trăia în State, un japonez care făcuse o obsesie pen­tru ea îi trimitea scrisori sinistre. Apele s-au mai liniştit acum pentru mult încercata campioană, care duce o via­ţă independentă în Berlin. În sensul că n-a fost niciodată măritată. Supranumele de „Sex pe Patine“ se poate să fi fost prea mult pentru eventualii peţitori…

Foto: guliver/getty images/rex features