News

Legenda Peter O'Toole, cel mai longeviv actor din gaşca de "băieţi răi" ai Hollywoodului

de admin

Legenda Peter O'Toole, cel mai longeviv actor din gaşca de "băieţi răi" ai Hollywoodului

Cu o carieră ce s-a întins pe aproape şase decenii şi opt nominalizări la Oscar, el a fost cel mai longeviv actor din cvartetul de „băieţi răi“ al cinematografiei britanice, pe care l-a format alături de Richard Burton, Oliver Reed şi Richard Harris. „Noi am fost prevestitorii anilor ’60. Noi am făcut în public ceea ce toţi ceilalţi făceau atunci în privat sau fac acum de dragul show-ului!“

Cu o carieră ce s-a întins pe aproape şase decenii şi opt nominalizări la Oscar, el a fost cel mai longeviv actor din cvartetul de „băieţi răi“ al cinematografiei britanice, pe care l-a format alături de Richard Burton, Oliver Reed şi Richard Harris. „Noi am fost prevestitorii anilor ’60. Noi am făcut în public ceea ce toţi ceilalţi făceau atunci în privat sau fac acum de dragul show-ului!“

A lăsat în urmă o colecţie de roluri nemuritoare: de la Lawrence al Arabiei sau regele din „Becket“, la Henric al II-lea din „Leul în iarnă“, alături de Katharine Hepburn, la „Cum să furi un milion“, lângă Audrey Hepburn, ori Priam, din Troia, în 2004, împreună cu Orlando Bloom şi Brad Pitt, sau bătrânul Maurice, amorezat de o fată de 21 de ani, în „Venus“, care i-a adus a opta nominalizare la Oscar, la 74 de ani. El întruchipa poate cel mai bine mixul acela de bărbat interesant, straniu, ex­centric. Nu cuceritor în stilul clasic, ci cu o perso­nalitate atât de puternică, imprevizibil, misterios, impetuos, un slăbănog de 1,88 m cu trăsături de irlandez şi o pereche de ochi albaştri care-i ar­deau în cap. Nu trebuia să ştii prea multe despre el ca să bănuieşti aplecarea lui spre lumea viciilor. În realitate, cel puţin oficial, O’Toole abandonase băutura chiar de prin anii ’70, după ce ajunsese în pragul morţii. În 1975, când avea 43 de ani, fuse­se dus de urgenţă la spital în stare gravă şi supus unei intervenţii prin care i s-a extras o mare par­te din sistemul digestiv. De unde şi înfăţişarea lui fantomatică de apoi. Atâta alcool ingerase O’Toole până atunci, încât doctorii l-au avertizat că orice picătură în plus i-ar putea fi fatală. Faptul că a supravieţuit până la 82 de ani poate fi o dovadă că actorul a luat, totuşi, în serios avertismentul. Deşi până atunci neglijase orice sfat sau ajutor: „Există o legendă, există un mit: să-l spulber ar fi o prostie!“, obişnuia el să spună, în glumă, despre faima lui de băutor.

Beţiile lui au rămas legendare. Pe când studia actoria şi trăia pe o barcă închiriată, a organizat o petrecere la care au venit atâţia oameni, încât s-a scufundat cu totul ambarcaţiunea... Iar acesta era doar începutul. Michael Caine povestea că, odată, el şi Peter se îmbătaseră atât de tare, încât nu-şi mai amintea decât că, la un moment dat, mâncau într-un restaurant, iar apoi s-au trezit într-un apartament ciudat. „Ce oră e?“, a întrebat Michael. „Poate ce zi e!“, a replicat Peter, care verificase că trecuseră două zile de când se întâlniseră în resta­urant. În topul beţiilor lui cu pedigree se înscrie şi episodul trăit cu actorul Peter Finch, când cei doi au comandat băutură într-un pub, dar barmanul i-a refuzat pentru că se terminase programul. „Nu-i nimic, cumpărăm tot localul!“, a decis Peter, completând rapid un cec. Noroc că proprietarul a ştiut cu cine are de-a face, n-a încasat banii şi a preferat să se împrietenească cu faimoşii lui cli­enţi. La scurt timp, însă, omul şi-a dat duhul şi, invitaţi fiind la înmormântarea lui, cei doi, la fel de ameţiţi de aburii alcoolului, au îngenuncheat în faţa sicriului care tocmai era coborât în groa­pă şi au început să plângă. După primele lacrimi, au realizat, însă, cu stupefacţie, că toată lumea se holba la ei şi că... se aflau la altă înmormântare!

La rândul lui, Omar Sharif îşi amintea în au­tobiografia lui cum, înainte cu doar câteva zile de premiera filmului „Lawrence al Arabiei“, el şi Peter s-au dus acasă la Lenny Bruce, un come­diant al acelor vremuri, dezlănţuindu-se într-o petrecere cu heroină, fără să ştie că apartamen­tul controversatului Bruce era de ceva vreme su­pravegheat de poliţia din Los Angeles. Aşa s-au trezit cu uşa dată de pământ şi luaţi pe sus de oa­menii legii. Au scăpat, însă, fiindcă producătorul Sam Spiegel a plătit bani grei pentru a îngropa întreaga poveste, de teamă să nu-i compromită premiera mult aşteptatei pelicule. Nici la filmări lucrurile nu stăteau diferit. La „Becket“, el şi Ri­chard Burton au fost ameţiţi de alcool de la înce­put până la sfârşit. Iar la „Leul în iarnă“, O’Toole s-a trezit într-o noapte cu patul în flăcări. Dar asta e nimic pe lângă anecdota degetului pe care şi l-a rupt după ce şi l-a prins între două bărci, pe când filmau o scenă pe lac. Ceremonios, Peter a recuperat partea desprinsă, a sterilizat-o într-un pahar cu brandy şi a lipit-o la loc, ţinând degetul bandajat vreo trei săptămâni. „Când l-am scos din nou la lumină, mi-am dat seama că lipisem vârful degetului invers, pentru că eram prea beat“, a po­vestit chiar el. Avea această doză de inconştienţă şi de imprevizibil cu care, în egală măsură, cuce­rea, intriga şi scotea din sărite. El era omul care niciodată nu-şi lua cheile de la casă la el, astfel că nu o dată a intrat prin efracţie pe proprieta­tea lui. Şi omul care conducea oricât de beat ar fi fost. Ca s-o cucerească pe cea dintâi soţie a lui, actriţa Sian Phillips, O’Toole a invitat-o intempes­tiv la Roma. „Ia-ţi paşaportul, că plecăm“, i-a spus el, deschizându-i portiera Rolls-Royce-ului său. Şi duşi au fost, doar că au ajuns în Iugoslavia... Iar Sian a coborât din maşină, la capătul călătoriei, bolnavă de nervi, după cum avea să povestească chiar ea, din cauza vitezei şi a stilului haotic de şofat al actorului.

Peter îşi asumase de foarte devreme acest rol de distrat excentric şi genial. „Nu voi fi un om obişnuit. Eu voi stârni o furtună în finele nisipuri ale monotoniei“, nota în jurnalul său, la vârsta adolescenţei cel care avea să ştie pe de rost toate sonetele lui Shakespeare. Născut în 1932 în Irlan­da, a crescut într-un cartier rău-famat din Leeds, trei dintre colegii lui de joacă fiind condamnaţi la maturitate pentru crimă. „Eu nu provin din clasa muncitoare“, decreta O’Toole. „Ci din clasa cri­minală!“ Mai târziu, când s-a angajat la redacţia ziarului „Yorkshire Evening News“, mai întâi ca băiat bun la toate şi mai apoi ca reporter, şi-a dat seama o dată-n plus cât de mult îşi dorea faima şi succesul. „Am înţeles că, decât să relatez despre un eveniment, îmi doream mai degrabă ca eu să fiu evenimentul!“ Aşa că a pornit pe noul drum cu aceeaşi inconştienţă amestecată cu siguranţă de sine – pe care mulţi o vedeau drept aroganţă – ob­ţinând o bursă la Royal Academy of Dramatic Arts, unde a studiat alături de Alan Bates. Nu peste multă vreme avea să ajungă cel mai apreciat tânăr actor de la Royal Shakes­peare Theatre din Stratford. Rolul care i-a adus faima a fost cel din „Lawrence al Arabiei“, din 1959, pe care era cât pe-aci să nu-l obţină. Fiindcă producătorul Sam Spiegel îi cunoştea faima de băiat rău, aşa că nu l-a dorit. Asta până a văzut proba dată de actor. „Într-o dimineaţă m-am trezit că sunt faimos. Mi-am cumpărat un Rolls-Royce alb, un costum la fel de alb şi ochelari negri şi am condus pe Sun­set Boulevard din Los Angeles, fluturând elegant cu mâna în stânga şi-n dreapta, precum Regina mamă. Dar nici dra­cu’ n-a observat!“, comenta el ironic.

Era acelaşi an în care se căsătorea cu Sian, cea care avea să-i dăruiască două fiice, pe Kate şi pe Patricia. „Eram atât de nebuneşte îndrăgostită de el, încât nu înţelegeam de ce toată lumea din jurul meu era îngrijorată. Dar Peter avea acea aură irezistibilă... Când am plecat împreună în prima noastră vacanţă, lumea a sărit pe noi. Nu devenise încă faimos cu adevărat, dar chiar şi când era un nimeni, te ui­tai la Peter şi ştiai că e cineva“, povestea ea. Fost model, cu un trup longilin şi pomeţi proeminenţi, Sian a încercat pe parcursul acestui mariaj, care a durat 20 de ani, să-şi con­struiască propria carieră actoricească. Pentru Peter, însă, nu încăpeau doi actori sub acelaşi acoperiş. Ego-ul lui o do­mina şi îi submina orice tentativă de a construi ceva solid în domeniu. Succesul era responsabilitatea lui, iar copiii erau în totalitate responsabilitatea ei – până la punctul în care, când una dintre fetiţe s-a îmbolnăvit şi a fost inter­nată, Peter s-a dus s-o vadă şi a fost întâmpinat cu întreba­rea: „Mami, cine e omul ăsta?“. Atât de mult lipsea de acasă, plecat la filmări. „Ea nu are o carieră în actorie, are doar joburi ocazionale“, a replicat el sarcastic, la un moment dat despre soţia lui, spre marea suferinţă a lui Sian.

Despre certurile lor violente şi crizele lui de gelozie lu­mea actorilor a ajuns foarte curând să comenteze, com­parându-i cu un alt cuplu tumultuous al vremurilor: Liz Taylor şi Richard Burton. Nu o dată O’Toole exploda, dis­trugând o bucată de mobilier. Sau aruncându-i pe geam hainele, pe motiv că... purta prea mult violet, de exemplu. În cei 20 de ani de mariaj, Sian a învăţat ca în fiecare zi să şteargă cu buretele nebuniile din noaptea anterioară. Iar când ea şi Peter au fondat împreună casa de film Keep Films, a tras aer în piept şi a luat-o de la capăt, cu speranţa că va putea da coerenţă propriei cariere actoriceşti. Greşit! Pentru proiectele ei, nu se găsea loc în programul compani­ei. Ironia este că, de fapt, Peter ştia foarte bine cât de talen­tată era Sian, după cum le mărturisise unor prieteni. Oare a preferat, cu preţul de-a o răni, s-o ţină doar pentru el? Dacă Sian ar fi avut la rândul ei succes, ar fi putut s-o piar­dă, nu-i aşa?! O vreme, Sian i-a tot găsit scuze. Până când, la pelicula „Goodbye, Mr. Chips“, în care au fost distribuiţi amândoi, O’Toole a refuzat să vină la repetiţii cu soţia lui. Atunci i-a fost limpede că bărbatul ei nu va face niciodată ceva constructiv pentru ea pe plan profesional.

Iar dezamăgirea a început să sape mut şi încet, dar si­gur în sufletul ei... S-a distanţat tot mai mult de el, iar în 1975, a dat frâu liber sentimentelor, îndrăgostindu-se de un alt bărbat: un actor mai tânăr cu 17 ani decât ea, Robin Sachs. Peter nu scăpase de ceea ce îi fusese cel mai frică. Pentru Robin, Sian a părăsit căminul conjugal, ru­pând complet legăturile cu O’Toole şi primind mai nimic la divorţ. „Azi nu s-ar mai fi întâmplat asta, dar eu mă simţeam vinovată, aşa că n-am mers la tribunal ca să-mi revendic drepturile“, explică ea. Ulterior, Peter şi-a refă­cut viaţa alături de Karen Brown, de profesie model, cu care s-a mutat în 1982. Ea l-a făcut tată pentru a treia oară, la 50 de ani, dăruindu-i singurul fiu: pe Lorcan. Se pare că cei doi s-ar fi şi căsătorit în secret, dar mariajul n-a durat decât până în 1988.

Singurul lui mariaj pe viaţă a fost cel cu actoria. N-a renunţat să joace până în ultimul moment. Chiar dacă a păstrat regretul că n-a înhăţat niciodată un premiu al Academiei Americane de Film. Atât de mult şi-a dorit statueta, încât, atunci când a fost propus pe lista unui trofeu pentru întreaga carieră, a insistat să fie trecut cu vederea, în speranţa că poate, totuşi, va lua această dis­tincţie nu în plan onorific, ci chiar pentru un nou rol. Dar n-a fost aşa. „Mereu i-am fost lui Oscar domnişoară de onoare, niciodată mireasă, fir-ar să fie!“, a comentat el cu umor. Dar pentru marele public n-a contat deloc absenţa Oscarului. Peter a rămas oricum un zeu.

Unul care a trăit, însă, destul de modest. La moartea lui, pe 14 decembrie 2013, a lăsat prin testament o ave­re de doar 4 milioane de lire sterline, prea puţin dacă ne gândim la longevitatea carierei sale şi imensul talent cu care a fascinat lumea. Şi a mai lăsat un mister. Fiul lui, Lorcan, a primit 760.000 de lire sterline, fetei celei mari, Kate, i-a revenit cea mai mare parte, 1,1 milioane, chiar şi asistenta lui a moştenit 200.000. Dar nimic pentru cea­laltă fată a sa, Patricia. I-a rezervat, în schimb, 360.000 de lire sterline nepoatei de 15 ani, Jessica, fiica Patriciei. Ce s-a întâmplat între el şi copilul dezmoştenit nimeni nu ştie. Iar Patricia păstrează tăcerea. Cei doi se pare că se distanţaseră de mulţi ani. De la înmormântare n-a lip­sit Sian... După divorţul de el, în 1979, nu îl mai văzuse aproape deloc, dar a obţinut ceea ce îşi dorise cu atâta ardoare în timpul căsniciei cu el: o carieră actoricească. „Dacă aş lua-o de la capăt şi l-aş întâlni din nou pe Peter, aş face la fel. Nu regret nimic din ce-am trăit cu el. A fost un nebun, dar un nebun eroic şi adorabil!“, spune ea. Şi Peter ar fi răspuns la fel. N-a regretat nimic din nebuniile lui ori din bucăţile lui de viaţă pe care le-a sacrificat în numele a ceea ce a iubit mai mult, actoria. „Câte scenarii bune îi pică cuiva în mână de-a lungul unei vieţi? Eu am avut mai multe decât oricine!“

FOTO guliver/getty images/rex features, photoland/album