Leonardo DiCaprio: „Gândul că voi da o reprezentaţie mută m-a incitat să fac acest film!”

Şi tocmai acest gând îi scade, în mintea unei părţi a publicului, şansele la Oscar. Anul acesta, concurează cu câştigătorul de anul trecut al premiului Academiei. Asta îi creşte şansele?

Se fac din nou pariuri pe capul – încoronat sau nu – al lui Leo, nominalizat la Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, graţie prestaţiei din The Revenant. Iar discuţiile s-au încins legat de controversa creată în jurul filmului – despre care o parte a criticilor consideră că are prea mul­te secvenţe copiate din pelicula Andrei Rublev, al lui Tarkovsky. Asta l-ar putea afecta şi pe Leo. Ac­torul spune, însă, că a dat tot ce-a putut la filmări. Pentru un plus de autenticitate, chiar a dormit în carcase de animale. Iar într-una dintre scene, a mâncat ficat crud de bizon… Acum, speră să-şi în­figă, în sfârşit, dinţii în mult râvnita statuetă!

Ai avut momente la filmări când te-ai gândit că e o nebunie faptul că ai acceptat să faci acest film?

Leonardo Adevărul e că acest film a avut multe secvenţe de la care nu ştiai ce să aştepţi – cum ar fi secvenţa cu ursul ori cea cu calul sau confruntarea de la final cu Tom Hardy, el însuşi un urs. (râde) Cu toate acestea, majoritatea lucrurilor au fost foarte meticulos plănuite. A fost ca şi când făceam o mică piesă de teatru şi apoi dădeam reprezentaţie o ju­mătate de oră la lumina naturală. Dar la scenele menţionate, am simţit ca şi când n-am fi plănuit chiar atât de detaliat totul. Deşi pentru secvenţa cu ursul, Alejandro a urmărit 100 de urşi atacând şi 100 de departamente au muncit întruna ca să realizeze acel episod uluitor. Alteori, însă, nepre­văzutul a venit la scene simple, precum cea care suna aşa în scenariu: „Hugh Glass (n.r. personajul lui Leo) urcă un deal”. Ei, când să filmăm, am con­statat cât de dificil era totul, fiindcă blana de urs de pe mine, fiind udă, devenise grea cât ursul în sine. Deci din nou o experienţă surprinzătoare. Însă cu toţii am pornit la drum gândindu-ne că aceasta va fi o aventură.

Hai să vorbim despre scena cu ursul, că tot ai pomenit-o. Şi toată lumea vorbeşte despre ea...

Pentru mine acolo s-a pus problema tăcerii. Pentru public e tensiunea crescândă a faptului că nu ştii ce se va întâmpla în următoarea secundă. Ei, eu cred că această secvenţă e foarte discuta­tă fiindcă e una revoluţionară. Atâtea astfel de secvenţe trec uşor prin faţa ochilor noştri. Aici, tensiunea are efectiv greutate. S-a creat un gen de realitate pe care eu n-am mai văzut-o în vre­un film. Cum n-am mai văzut o astfel de întâlni­re om-bestie sau o confruntare de o asemenea magnitudine. Aproape că te simţi un voyeurist fiindcă faci parte din intimitatea unui asemenea moment – respiraţia ursului, transpiraţia, sânge­le. Parcă trezeşte alte simţuri în tine, ca spectator. Nu vă pot spune secretele realizării acestei scene, dar chiar şi pentru mine a fost un miracol ceea ce a reuşit echipa. Ursul pare atât de real, iar scena e atât de viscerală, de tactilă, încât cred că va rămâ­ne în istoria cinematografiei.

Ai pomenit de faptul că nu vorbeşti în multe scene. Un actor se bazează pe vocea sa pentru a comunica emoţie. Cât de dificil a fost să faci asta fără să vorbeşti?

Am ştiut de la bun început că voi da o reprezen­taţie mută. Asta m-a incitat să fac acest film. Aceas­ta a fost cea mai mare provocare. Şi mai mult decât orice, cred că am învăţat enorm despre meseria de actor lucrând la acest film, despre capacitatea de a spune o poveste fără cuvinte. O experienţă me­morabilă pentru mine! Are de-a face cu încrederea în oamenii cu care lucrezi, dar şi în instinctele tale de-a urma această călătorie. Cu încrederea de-a te lăsa pe mâinile unui regizor precum Alejandro. N-aş fi vrut să fac acest film cu un regizor care să nu fie la fel de agresiv în arta de a obţine perfec­ţiunea în fiecare scenă.

Care dintre filmele în care ai jucat te-a făcut să simţi că te-ai maturizat cel mai mult?

Cred că au fost două filme. Primul a fost This Boy’s Life, primul meu film important pentru marele ecran. Tocmai ieşeam din lumea televi­ziunii şi ajungeam să-l urmăresc pe Robert De Niro pe platoul de filmare într-o nouă dinamică, într-o lume care m-a modelat pentru totdeauna. Văzându-l cum domina platoul, cum improviza şi dedicaţia lui pentru meserie mi-au deschis o nouă viziune asupra ideii de actor. Celălalt film care m-a făcut să mă simt ca un adult în aceas­tă industrie a fost Aviatorul, fiindcă acela a fost un proiect pe care l-am dezvoltat pe parcursul a zece ani. Devenisem obsedat de ideea de a-l juca pe Howard Hughes şi am reuşit asta după ce l-am presat pe Martin Scorsese să regizeze filmul. Atunci a fost prima dată când m-am simţit ca un producător în toată puterea cuvântului, dar şi un actor şi un factor decisiv în toată povestea.

Cred că a fost intimidant să împarţi platoul de filmare cu De Niro. Acum, actorii debutanţi sunt intimidaţi să joace cu tine? Eşti un fel de De Niro?

El este un zeu al actoriei, aşa că nu va mai fi niciodată un alt Robert De Niro. El a influenţat toată generaţia mea – el şi Scorsese. Toată copi­lăria şi adolescenţa mea am vorbit despre aceşti doi oameni. Şi parcă a fost ieri când păşeam pe platoul de filmare lângă Bob De Niro. Eram un copil... E una dintre cele mai vii amintiri pentru mine şi acum. Şi aşa va rămâne mereu.