Mama Andreei Raicu, diagnosticată cu coronavirus şi internată la spitalul Victor Babeş: ''Ştiu că este o loterie şi oricând ne putem infecta''

13 octombrie, 2020
1 raicu png png

Andreea Raicu a trecut prin momente cumplite. Frumoasa brunetă nu şi-a mai văzut mama de trei săptămâni. Femeia a fost diagnosticată cu coronavirus, deşi respectase toate restrcţiile, şi internată la Victor Babeş. Acum, fosta prezentatoarea are puterea să vorbească despre asta.

"Mama mea a fost testată pozitiv cu noul coronavirus, acum trei săptămâni. Deşi nu îmi este foarte uşor să vorbesc despre acest subiect şi despre ceea ce am simţit în momentul în care am aflat, şi despre ceea ce încă simt, am considerat că este de datoria mea să fac această informaţie publică. Cele 2 săptămâni în care mama a fost spitalizată au fost printre cele mai crunte săptămâni din viaţa mea, cu foarte multă frică şi foarte imprevizibile - la fel ca acest virus. Ştiu că acest mesaj va atrage şi comentarii negative, dar realitatea celor trei săptămâni prin care am trecut atât eu, cât şi mama, mă face să mă gândesc acum doar cu recunoştinţă pentru că am depăşit acest moment şi faţă de personalului Spitalului Victor Babeş. Am tot respectul pentru profesionalismul cu care au tratat-o atât pe mama, cât şi pe toţi cei internaţi acolo. Nu am văzut-o pe mama de trei săptămâni, dar ştiu că reîntoarcerea acasă este cel mai frumos cadou pe care putea să îl primescă de ziua ei, care va fi peste câteva zile. Deşi am petrecut timp cu ea, nu m-am infectat pentru că am purtat în permanenţă mască. Ştiu că este o loterie şi oricând ne putem infecta, dar cel puţin ştiu că mă pot proteja purtând-o!", a povestit Andreea pe Facebook. 



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg