Mariah Carey, slăbită în Photoshop şi comparată cu Jennifer Lopez

22 august, 2017
mariah carey, jennifer lopez jpeg

Asta da duel al divelor! Mariah Carey şi Jennifer Lopez concurează acum la titlul de cea mai frumoasă apariţie de pe coperta unei reviste celebre. Cu o diferenţă de vârstă de un ani, nici nu putem să facem comparaţie între cele două, care arată total diferit. Jennifer Lopez ( 48 de ani) şi Mariah ( 47 de ani) sunt de-a dreptul fascinante pe coperta revistei Paper Magazine, ediţia specială din Las Vegas. Sunt faimoase încă de la începutul anilor 2000 şi, ce-i drept, arată fabulos în aceste fotografii, în ciudat faptului că, în privinţa uneia dintre ele, Photoshop-ul a făcut minuni.

image

Da, despre Mariah Carey este vorba, care a abuzat de acest program de editat pentru a scăpa de kilogramele în plus, măcar în fotografii. Dacă în revistă pare spectaculoasă, cu o talie conturată şi o faţă mult slăbită, în cele mai recente imagini din concertul său are nişte forme voluptoase în adevăratul sens al cuvântului. A vrut să facă un show sexy şi a fost îndelung criticată pentru felul cum arată şi cum se îmbracă pe scenă sau în viaţa de zi cu zi.

image

Spre deosebire de el, J. LO, cu doar un an mai tare, arată impecabil, cochetează cu sportul şi oferă show-uri de dans energic, incredibile în concertele sale. Mai mult de atât, se îmbracă provocator, dar chiar are ce expune - picioare lungi şi frumoase, un fund bombat, un decolteu generos şi un abdomen tonifiat. Este drept că Mariah arată fabulos în acest nou shooting foto, dar pozele sunt departe de adevăr. Într-un dress plasă şi cu sânii acoperiţi de podoaba capilară, artista a pozat provocator. Totuşi, haideţi să vedem şi fotografiile de acum câteva zile, care arată o altfel de Mariah, cu multe kilograme în plus în viaţa reală!

image

În schimb, ştim despre Jennifer că arată fabulos, este plină de muşchi şi are un corp armonios. Pentru această copertă ea a fost o regină încoronată, îmbrăcată într-un costum foarte sexy şi sclipitor, care i-a scos în evidenţă bustul. A purtat un make-up impecabil, dar nimic nu ne mai surprinde, pentru că fix aşa o putem vedea şi în concertele sale.

Ambele artiste au o mulţime de spectacole în Las Vegas, cu un succes răsunător. Una rupe scena cu dansurile sale senzuale şi energice, cealaltă, uşor mai înceată, se foloseşte de dansatori pentru coregrafie.

Foto: Instagram, Twitter, Paper Magazine/ James White



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg