Mihai Constantinescu a murit la 73 de ani

29 octombrie, 2019
1 mihai constantinescu donare sange jpg jpeg

Doliu în muzica uşoară românească. Îndrăgitul artist s-a stins din viaţă în această seară.

Mihai Constantinescu, unul dintre cei mai iubiţi artişti din România, era internat la Spitalul Floreasca din 13 mai, după ce a suferit două stopuri cardiace, unul în timpul zilei şi unul noaptea. După o altă serie de stopuri cardio-respiratorii, artistul a fost ţinut de aparat, dar în ultimul timp starea lui se îmbunătăţise.

Din păcate, în această seară, în jurul orei 19:10, Mihai Constantinescu a murit după un alt stop cardio-respirator! Soţia artistului a spus că decesul a survenit în spital, în ciuda eforturilor de resuscitare făcute, timp de 50 de minute, de către medici.

Mihai Constantinescu suferea de mulţi ani de stenoză aortică strânsă, cardiopatie valvulară, hipertensiune pulmonară medie şi insuficienţe respiratorii. Artistul a trecut printr-o operaţie pe cord deschis, pe 12 octombrie 2017. Medicii i-au înlocuit o valvă care îi punea viaţa în pericol, printr-o operaţie dificilă care a ţinut 8 ore.

Îndrăgitul artist de muzică uşoară, interpret al unor şlagăre precum "Sus în deal e-o casă", "O lume minunată", "Vitezomanul Gică" şi "Iubiţi şi câinii vagabonzi", era născut pe 4 ianuarie 1946, în Bucureşti.

Deşi absolvise Institutul de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti în anul 1973, iubea muzica, fiind mai întâi membru al corului de copii al Radiodifuziunii şi apoi elev al Şcolii Populare de Artă, la clasa Florica Orăscu. 

Mihai Constantinescu a mai cântat şi în Modern Group, trupa lui Petre Magdin. Primele înregistrări au fost făcute din repertoriul francez la solicitarea lui Titus Munteanu, care-l remarcase la audiţiile organizate de clasa Floricăi Orăscu. De altfel, Titus Munteanu l-a promovat în cadrul trioului format cu Olimpia Panciu şi Marius Ţeicu.

În 1975, a obţinut premiul al III-lea la Festivalul Şlagărelor de la Dresda cu piesa «Am visat» interpretată de Corina Chiriac.

În anul 1999 editează în format single «Iubiţi şi câinii vagabonzi». În anul 2003, unul din albumele de pe dublul CD al Anastasiei Lazariuc cuprinde piese scrise de Mihai Constantinescu.

A efectuat turnee în toate ţările ex-socialiste, în Germania, în SUA şi în câteva state din Vestul Europei.

În mai 2002, a primit Diploma de Onoare în cadrul Galei Muzicii Uşoare «O zi printre stele» din partea Ministerului Culturii şi Cultelor. În acelaşi an, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România i-a editat un caiet de cântece selectate din şlagărele lansate în trei decenii.



Recente pe Ok! Magazine

Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png
Codin Maticiuc (4) jpg
Kim Kardashian și Emma Roberts ele, Profimedia (2) jpg