Monocromatică excentrică. Karl Lagerfeld, moştenitorul casei Chanel

1 aprilie, 2020
1 karl lagerfeld jpg jpeg

Cămaşă albă, impecabilă, cu guler înalt, rafinat. Ochelari mari, negri, geometrici, indispensabili. Păr alb-argintiu, meticulos strâns la spate. Mănuşi din piele – accesoriu obligatoriu al eleganţei rebele. Bijuterii în stilul lui Henric al VIII-lea, dar şi din gama sobrului gotic sau al complicatului art-deco. Acesta este portetul robot al extravaganţei monocrome, care, de o jumătate de veac, s-a impus în lumea modei:Karl Lagerfeld.

Persoană ciudată pentru mulţi, excentrică pentru alţii, Karl Lagerfeld a adus în modă din originalitatea sa, reinventând tradiţionalul. De asemenea, principiile şi cunoştinţele vaste din domeniile artei se observă cu fineţe în creaţiile sale. Într-o lume atât de schimbătoare precum cea a modei, Lagerfeld a ştiu să se impună şi să rămână încă din anii ’80 la conducerea a două dintre cele mai prestigioase case de modă:Chanel şi Fendi. De atunci a rămas în lumina reflectoarelor, succesul venind cu ajutorul rigurozităţii sale nemţeşti şi a educaţei pariziene rafinate.

Karl, copilul şic şi manierat

1933. În Germania lua sfârşit Republica de la Weimar şi regimul nazist se pregătea să cucerească lumea. Pe 10 septembrie, în Hamburg, vedea lumina zilei micul Karl. Tatăl său, Karl Otto Lagerfeldt, era un om de afaceri care deţinea o fabrică ce producea lapte condensat. Mama sa, suedeză la origine, Elisabeth Bahlmann, era o simplă vânzătoare de lenjerii, dar care i-a oferit o educaţie aleasă. Viitoarea stea a modei şi-a idolatrizat mama;multe dintre maniere, dar şi dintre principii dobândindu-le încă din copilărie. Karl îşi aduce aminte cu drag de anii petrecuţi în zona rurală din nordul Germaniei. Ca un adevărat nobil, la numai 4 ani i-a cerut mamei sale, cadou de ziua lui, un valet.

Citeşte continuarea aici, pe historia.ro. 



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg