Nicole Kidman, surprinsă alături de fiicele sale. Vezi cât de mult îi seamănă acestea!

28 martie, 2017
7 nicole kidman 1 png png

Când vine vorba despre fetiţele lor, Nicole Kidman şi soţul ei, Keith Urban, sunt cât se poate de discreţi şi încearcă să le ţină cât se poate de departe de ochii publicului.

Aşa că, de fiecare dată când avem ocazia să le vedem copiii, suntem surprinşi de cât de mult au crescut şi cât de mult au ajuns să semene cu mama lor, în special.

Keith, Sunday Rose, Nicole şi mezina Feith. Foto: Dailymail.co.uk

Astăzi, Nicole Kidman, în vârstă de 49 de ani, a fost fotografiată pe aeroportul din Sydney, alături de Keith şi de fiicele lor, Sunday Rose, de opt ani, şi Faith Margaret, de şase.

Pe lângă faptul că, faţă de ultima dată când au apărut în public, fetele s-au schimbat mult, acestea par că au moştenit şi statura înaltă a mamei lor, care are nu mai puţin de 1,80 m.

Dintre cele două fete, îmbrăcate la fel, în rochii şi veste de blugi, mezina pare a-i semăna cel mai mult fizic lui Nicole, ba chiar am putea spune că Faith Margaret este o Nicole în miniatură.

Dacă pe Sunday Rose a născut-o chiar Nicole, la vârsta de 41 de ani, Faith a venit pe lume după ce soţii Urban au apelat la o mamă surogat. În plus, Nicole mai este şi mama adoptivă a celor doi copii înfiaţi alături de Tom Cruise, Isabella şi Connor, cu care nu mai are o relaţie foarte apropiată.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg