Niki Lauda, marele campion de Formula 1, a murit la vârsta de 70 de ani

21 mai, 2019
1 gettyimages 52704560 jpg jpeg

Lumea automobilismului este mai săracă începând cu această lună, după ce familia lui Niki Lauda a anunţat că marele campion de Formula 1 a murit la vârsta de 70 de ani.

Multiplul campion mondial, care s-a îmbolnăvit de gripă la începutul acestui an, a decedat pe 20 mai, în ţara lui natală, Austria. „Cu profundă tristeţe anunţăm că iubitul nostru Niki a decedat luni, în prezenţa familiei sale. Realizările sale unice, atât ca sportiv, cât şi ca antreprenor, sunt şi vor rămâne de neuitat. Dinamismul său neobosit, sinceritatea şi curajul său rămân un exemplu şi o referinţă pentru noi. În afara vieţii publice, era un soţ, un tată şi un bunic iubitor şi grijuliu faţă de ceilalţi. Ne va lipsi foarte mult“, a anunţat postul BBC.

Niki Lauda a fost internat în spital din cauza problemelor, însă fusese externat  şi se simţea mai bine, după cum notase presa străină în ultimele luni. Anul trecut, marele campion de Formula 1 suferise şi un transplant pulmonar.

profimedia 0435107390 jpg jpeg

Niki Lauda a fost un exemplu pentru Michael Schumacher, cel mai mare campion pe care l-a avut Formula 1 până în prezent. Pe lângă cariera din automobilism, Niki Lauda a fost şi un foarte bun antreprenor, punând bazele mai multor companii recunoscute la nivel mondial, printre care Lauda Air şi Laudamotion.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg