O viaţă trăită lângă Saddam Hussein

10 septembrie, 2010

Editura Pandora M prezintă „Viaţa mea cu Saddam Hussein“, o poveste uimitoare de viaţă relatată de Parisoula Lampsos, femeia care a fost timp de 30 de ani amanta lui Saddam Hussein.

Editura Pandora M prezintă „Viaţa mea cu Saddam Hussein“, o poveste uimitoare de viaţă relatată de Parisoula Lampsos, femeia care a fost timp de 30 de ani amanta lui Saddam Hussein.

Fiica unică a unei familii bogate din Grecia, Parisoula Lampsos s-a născut la Beirut şi a trăit în Irak în perioada de dinaintea venirii la putere a lui Saddam, perioadă în care, graţie petrolului, ţara a cunoscut o creştere economică fantastică. Fiind o adolescentă frumoasă şi spirituală, Parisoula era supranumită „Prinţesa Bagdadului“. Destinul ei avea să rămână legat de cel al lui Saddam Hussein din seara în care s-au întâlnit pentru prima oară, la o petrecere, pe când avea doar 16 ani. Din acel moment, şi până în ziua în care a fost nevoită să fugă din Irak pentru a-şi salva viaţa, Parisoula nu s-a putut elibera de sub influenţa lui, Saddam considerând-o proprietatea lui.

Chiar şi atunci când a fost căsătorită şi a avut copii, el i-a distrus căsnicia, l-a trimis pe soţul ei în surghiun şi i-a confiscat averea. Ea a trebuit să rămână alături de el, să-i toarne whiskey cu gheaţă, să râdă la glumele lui şi să-i spună că-i stă bine pălăria de cowboy pe care şi-o mai punea, mai ales în timp ce urmărea ştirile de la ABC. O vreme, „era tandru, era drăguţ cu mine. Era o altă persoană. Dar tot ţi-era teamă să-l refuzi“, povestea ea. „Îi plăcea să se uite la «The Godfather» şi dansa pe meloda lui Frank Sinatra «Strangers in the Night». Îşi aprindea şi un trabuc şi se simţea fericit“. Dar Saddam avea grijă şi de aspectul lui, pentru că vroia să se ţină bine: se vopsea, îşi făcea măşti antirid şi lua Viagra.

Tot de la Parisoula aflăm şi că „nu avea încredere în mama lui, nu avea încredere în nimeni. Nu credea nici în Dumnezeu!“. Nici chiar în fiul lui, Uday, n-avea încredere, considerându-l periculos şi punând la cale chiar un atentat împotriva lui. Uday n-a murit, ci a rămas paralizat. Vizavi de cele întâmplate, Hussein n-ar fi spus decât atât: „N-am vrut să se termine aşa. Am vrut ca el să moară. Ar fi fost mai bine pentru el“ . În schimb, a plâns când Aliaţii au ocupat Kuwaitul, în timpul primului Război din Golf, când „avea ochii roşii, roşii“. Cât despre George W. Bush, Saddam se temea de el, mai mult chiar decât de Bush senior. Era convins că americanii îl vor vâna. Dar ca să se îmbărbăteze, Saddam se uita în oglindă şi-şi spunea: „Eu sunt Saddam. Heil Hitler!“

Cunoscută în palatul lui Saddam Hussein ca Shakraa („Blonda“), Parisoula Lampsos ştia la perfecţie câteva limbi străine, ceea ce i-a înlesnit angajarea într-un post-cheie în „Federaţia Femeilor din Irak“. Tot ea a fost şi asistenta lui Uday, fiul cel mare al lui Saddam, în perioada în care acesta a condus (în modul său brutal şi capricios) Comitetul Olimpic. Într-un final însă, după ce atitudinea lui Saddam s-a schimbat radical, iar Parisoula era nevoită nu doar să-i slujească dictatorului şi fiului acestuia, ci şi să îndure bătăile aplicate de Saddam, aceasta a decis să fugă din Irak, în 2001, cu ajutorul Congresului Naţional Irakian. A fost o călătorie dramatică: a durat un an întreg şi s-a incheiat în Thailanda, unde a obţinut protecţie americană. Acum, ea trăieşte în Suedia din anul 2003.

Jurnalista Lena Katarina Swanberg a petrecut mult timp alături de Parisoula Lampsos, redactând împreună povestea adevărată, captivantă şi teribilă despre viaţa pe care aceasta din urmă a dus-o „în umbra" marelui dictator.

„Viaţa mea cu Saddam Hussein“ a fost o carte îndelung comentată, iar opinia publică a blamat-o pe Parisoula că i-a fost fidelă dictatorului atâta timp, că s-a complăcut în situaţia ei şi că n-a încercat să scape mai devreme de sub influenţa familiei Hussein.

Biografia Parisoulei Lampsos rămâne, în sine, un document menit să ne ajute să ridicăm vălul care a acoperit atâta timp viaţa dictatorului irakian.

„Viaţa mea cu Saddam Hussein“

Pandora M

Reality Shock

Sânziana Demian

2010

416

39 RON

Foto: www.pandoram.ro



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg