Obsesia vestimentară a Reginei Letizia. Asta nu lipseşte din garderoba ei!

21 septembrie, 2017
Spanish Royals Open The Scholarship Course In Canary Islands jpeg

Letizia este una dintre cele mai fashion regine, la cei 45 de ani ai săi. Este mereu în vizorul criticilor de modă şi fiecare apariţie a sa constituie un prilej bun de a analiza noi piese din garderoba unei regalităţi, dar şi de a revedea piese vechi aduse la lumină cu ajutorul unor accesorii potrivite.

Regina Letizia este un fan al ţinutelor cu dungi.

Ne place aproape fiecare apariţie a reginei Spaniei, iar în ultima vreme am observat că a făcut o pasiune pentru ceva care pare să predomine în garderoba sa. Este o regină cu multă greutate, cu un stil nonconformist pentru care designerii o iubesc şi o răsfaţă, iar simpatizanţii monarhiei spaniole o respectă.

Dungile verticale îi alungesc ţinuta.

Este suplă şi îşi permite să poarte aproape orice tip de croială, imprimeu sau material, iar cea mai nouă obsesie vestimentară a reginei este reprezentată de imprimeul în dungi. Este unul dintre cele mai pretenţioase imprimeuri, mereu la modă, dar care nu avantajează pe oricine. Depinde foarte mult de modelul dungilor, căci cele orizontale măresc, iar cele verticale alungesc ţinuta, iar dungile nepotrivite puse unde nu trebuie pot da naştere unui adevărat dezastru vestimentar.

Încă o ocazie în care regina Spaniei a purtat o rochie în dungi.

Desigur, nu este cazul Letiziei, care ştie exact ce şi cum să poarte. Ea face prima pagină a revistelor de modă cu fiecare apariţie publică, apreciată pentru bunul-gust cu care îşi potriveşte elementele de vestimentaţie într-un outfit riscant, îndrăzneţ, dar mai mereu câştigător. Letizia este o fană declarată a dungilor şi putem vedea asta din cele mai recente apariţii ale sale în haine care, bineînţeles, aveau dungi, de culori, dimensiuni şi înclinaţii diferite.

Foto: Arhiva OK!



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg