Octavian Strunilă, surprins plăcut în Madagascar: „La noi, acest lucru a cam dispărut“

19 august, 2018
Octavian Strunila Ultimul Trib jpeg

Exotica insulă Madagascar le rezervă surprize concurenţilor din "Ultimul Trib" şi nu doar cele legate de jocuri, aşa cum s-ar aştepta. Nici pentru Octavian Strunilă, prezentatorul show-ului, lucrurile nu sunt prea simple, iar distanţa faţă de cei dragi îşi pune amprenta încă din primele săptămâni.

image

„Suntem la 7.000 de kilometri de casă. Concurenţilor le este foarte greu, pentru că se lovesc de cea mai crudă parte a Madagascarului, dar şi mie îmi este, pentru că stau departe de familie. Este bine că nu sunt animalele atât de periculoase ca în Indonezia, mie îmi e frică de komodo, dar nu este în Madagascar. Vine la pachet cu sălbăticia şi cu faptul că pentru noi, europenii, este cu adevărat o zonă exotică. Toţi copiii ştiu de Madagascar din desene animate şi foarte multă lume îşi doreşte să vadă animalele de acolo. Ai mei se aşteaptă să le aduc lemuri“, a spus prezentatorul emisiunii care urmează să debuteze la Antena 1.

Tărâmul unic în care au loc filmările este un loc total necunoscut, pe care fiecare are ocazia să îl descopere. Madagascarul ascunde multe secrete şi reuşeşte să surprindă la fiecare pas, căci după cum mărturiseşte Octavian Strunilă, localnicii sunt cei care transformă această insulă în ceva cu totul şi cu totul autentic: „M-a surprins faptul că oamenii sunt ca altădată, ceea ce la noi a cam dispărut. Nu ştiu dacă cineva îşi mai pune problema zilei de mâine, aşa cum o fac cei de aici. În fiecare zi se urcă într-o barcă, ies în larg şi îşi procură hrana pentru întreaga familie”.

Cu o populaţie de aproape 25 de milioane de locuitori, dublu faţă de acum 20 de ani, insula este plină de feţe zâmbitoare de copii, în ciuda greutăţilor de zi cu zi, iar de cele mai multe ori, accesul localnicilor la serviciile medicale este dificil şi mult peste posibilităţile lor financiare. Cu doar 3.150 de medici pentru întreaga populaţie, echipa din România este însoţită de propriul echipaj medical pregătit să intervină în timp real în cazul în care unul dintre concurenţi ar avea nevoie urgentã.

Fauna şi vegetaţia din Madagascar este în proporţie de 90% unică în lume, astfel că nimic în jurul lor nu arată familiar, iar unele specii de animale pot fi regăsite exclusiv în acest loc exotic. Tocmai de aceea, insula este pentru întreaga echipă din România un loc aparte, iar Octavian Strunilă nu pierde niciun moment în timpul său liber, în pauzele dintre filmări. Chiar el a mărturisit că această experienţă îi oferă şi şansa de a lua pulsul unei alte culturi, pulsul unui alt gen de oameni. Oricât de solicitante ar fi jocurile şi oricâtă tensiune ar genera rivalitatea dintre concurenţi, gazda show-ului admite că găseşte şi câteva momente de relaxare pe plajă, sau printre localnicii autentici din Madagascar.

În ceea ce priveşte insula Nosy Be, unde au loc filmările pentru emisiunea "Ultimul Trib", care va începe în curând la Antena 1, aceasta este cunoscută pentru plajele exotice şi apele sale turcoaz, dar şi pentru fabricile de rom şi câmpurile de ylang ylang din care se extrage esenţa atât de apreciată în industria parfumeriei. Pentru locuitorii care trăiesc însă în mare parte în sate lipsite de curent, toalete şi având o singură cişmea, oceanul este o adevãratã sursă de hrană. Adulţii, dar şi copiii ies dimineaţa la pescuit, iar după prânz, când apele se retrag, oamenii înaintează pentru a vâna crabi şi pentru a aduna scoici.

„Suntem într-un orăşel foarte mic, un orăşel în care oamenii îşi câştigă existenţa din pescuit şi cred că viaţa asta crudă de aici este cea mai interesantă mostră de supravieţuire“, a încheiat gazda show-ului.



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg