Ozana Barabancea şi-a sărbătorit fiul: "Am luat premiul cel mare în educaţia ta"

14 decembrie, 2020
4 ozana jpg jpeg

Ozana Barabancea şi-a aniversat în urmă cu două zile fiul. Andrew a împlinit 20 de ani. Artista a spus totul despre bucuria pe care o trăieşte de când a devenit mamă.

 “Acum 20 de ani te năşteam pe tine, fiule, într-un oraş Kettering din Marea Britanie. Ce repede a trecut timpul! Ce bine că suntem împreună sănătoşi. Ce bine că exişti! Îţi mulţumesc că m-ai ales să-ţi fiu mamă! Poate nu am fost cea mai bună mamă mereu, dar, după cum se vede, că ai crescut ca un chiparos, am luat Premiul Cel Mare în educaţia ta. Sunt recunoscătoare Lui Dumnezeu că pot să-ţi scriu şi azi LA MULŢI ANI, FIULE ! Să te ocrotească şi să te ferească de rele, să Îţi păstrezi integritatea morală, să duci o viaţă pe placul lui Dumnezeu şi să fii harnic, înţelept şi priceput, intr-o lume agitată şi involburată tu să îţi ţii cârma vieţii dreaptă! Te iubim, mama, Gloria şi Daria!”



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png