Puştiul din „Aniela” a studiat la Londra şi a ajuns un actor premiat. Află povestea lui!

L-am întâlnit la TIFF, unde venise pentru proiecţia celui mai premiat film românesc al anului, „Un pas în urma serafimilor”, care la 9 luni de la premieră a rulat la Cluj cu sala plină ochi. Un succes fulminant al unor oameni extrem de talentaţi aflaţi la debut – de la Daniel Sandu, care a regizat primul său lungmetraj, la Ali Amir, aflat la primul său rol într-un lungmetraj, pentru care a câştigat premiul Gopo. L-a ajutat, e drept, şi moştenirea genetică pentru a-l interpreta pe arabul Aid – tatăl lui Ali e iranian, dar trăieşte de 24 de ani în România. Însă mai mult decât atât, Ali este la 22 de ani un tânăr talentat, cu multe filme-n cap... pe care, mai mult decât să le joace ar vrea să le regizeze. Câţi dintre voi şi-l mai amintesc, însă, pe Ali din telenovele precum „Aniela”?

Ali Amir, în "Aniela".

A câta oară eşti la TIFF?

E pentru prima oară când sunt la TIFF. E o atmosferă foarte frumoasă aici, foartă multă lume din toate părţile României şi din străinătate. Îmi place că am venit cu prietenii mei, cu regizorul peliculei „Un pas în urma serafimilor”, Daniel Sandu, cu „serafimii” şi chiar ne distrăm.

La serialul „Inimă de ţigan”. Cred că aveam 11 ani. Tatăl meu a lucrat 7 ani pentru MediaPRO ca recuziter şi auzise de castingul pentru acest serial. Mi-a zis: „Nu vrei să participi şi tu?”. M-am dus la casting, prima oară l-am dat cu Dan Bordeianu, care a rămas foarte uimit. A zis că nu se poate, n-a mai văzut un băiat aşa de talentat la vârsta mea... Şi producătoarei i-a plăcut mult de mine şi m-a luat şi în restul telenovelelor: „Regina”, „Aniela”, „Iubire şi onoare”...

Care rol dintre cele din seriale ţi-a plăcut mai mult?

Cred că Tisică din „Aniela”, pentru că a fost un rol mai de amploare. Dar cel mai important rol până acum e cel din „Serafimii”...

Da, cel din Serafimii e de cu totul altă factură. Ştii că sunt mulţi care comentează valoarea actului artistic în telenovele, deşi la noi, telenovelele au avut nişte distribuţii impresionante. Cum priveşti acum în urmă spre serialele în care ai jucat în copilărie?

Acolo simt că m-am format. Depinde de felul cum abordezi problema: indiferent că e o telenovelă sau un film, cred că poţi face un rol la fel de bun. Trebuie să studiezi rolul ca să vezi în ce zonă te duci, să stai de vorbă cu regizorul ca să vezi ce vrea de la tine. Aşa poţi construi un personaj.

Patru ani.

Ali Amir, la TIFF.

Iniţial, în acei 4 ani, am zis: renunţ la ideea cu actoria, îmi place foarte mult regia, îmi place mai mult să fiu în spatele decât în faţa camerei... Am fost cucerit de ceea ce făceau pe platourile de filmare Iura Luncaşu, Alex Fotea şi mi-am spus: asta-i meseria, de fapt, pe care vreau s-o fac. Regia. Îmi place să creez.

Cum a fost intrarea la Ruskin University de la Londra?

Intrarea se face pe baza unui CV. Dacă ai mai avut contact cu lumea artistică, dai CV-ul şi apoi ai un interviu. Pe baza CV-ului te mai întreabă lucruri, iar ulterior decid în privinţa ta.

De ce Londra?

În primul rând, am vrut să câştig experienţă de viaţă, să fiu independent, să mă descurc singur acolo, să văd cum e viaţa în altă parte decât în România. M-am gândit că o diplomă din UK e recunoscută în toată lumea şi aş putea mult mai uşor, la un moment dat, să mă angajez ca regizor undeva decât dacă aş avea diploma de aici. Însă Ruskin University se bazează mult pe teorie. Nu prea se face practică. În România e exact invers: aici faci practică mult, ceea ce mie îmi place mult, pentru că aşa înveţi cel mai bine...

Deci cumva tot mai mult ţi-a plăcut sistemul de aici, dar te-ai bucurat că ai fost pe picioarele tale la Londra...

Da, a trebuit să muncesc acolo ca să mă întreţin. Am muncit de toate. Şi a fost o experienţă care m-a maturizat foarte mult. M-am şi întors cu un bagaj de cunoştinţe pe care l-am pus în aplicare aici. Tocmai ce am terminat un scurtmetraj şi sper să fac din ce în ce mai multe.

Nu m-am pregătit deloc pentru castingul ăla. Eu mă gândeam că nu pot aştepta mult de la acel film... Că nu e un rol mare. Eram la Londra şi m-a sunat Floriela Grapini, diretoarea de casting, spunându-mi: „E un rol principal, e foarte mişto, e cu tineri, hai să dai probă”. Am zis: OK. Dar plecasem la muncă în dimineaţa aia, uitasem că trebuie să dau castingul. Şi mă sună: „Eşti gata?”. „Pentru ce?” „Păi n-am stabilit că e castingul azi?” „Aoleeeo...” M-am uitat o dată peste text şi i-am zis regizorului Daniel Sandu: „Uite, eu nu ştiu textul cuvânt cu cuvânt, dar am luat ideea din spatele textului... Şi după două zile, mă sună Floriela: „Ai luat castingul, vino în România să semnezi neapărat contractul, regizorului îi place foarte mult de tine”.

Foarte multă lumea spune asta. Şi eu am zis asta, nu neapărat pentru că am jucat eu în el, dar e o idee superinovativă,o idee care nu s-a mai abordat până acum în România. Am avut, într-adevăr, ce să învăţ de la el, Daniel e un băiat extraordinar. Chiar dacă a fost debutul lui, a lucrat ca şi cum avea experienţă de foarte mult timp în cinematografie. Şi asta contează foarte mult, pentru că a scos de la noi esenţialul şi ne-a dat nişte repere involuntar: unde şi când să ne oprim, ce trebuie să facem. Şi asta contează foarte mult, ca actorul să se înţeleagă cu regizorul.

Nu cred că e prea devreme. Cred că am aşteptat destul. (râde) Glumesc. A însemnat foarte mult pentru mine, într-adevăr. La 22 de ani am câştigat şi premiul Gopo, şi premiul UCIN pentru cel mai bun actor în rol secundar. Chiar înseamnă ceva. Şi pentru părinţii mei. Iar asta cu succesul prea devreme... Eu nu sunt celebru, sunt doar un băiat, un student, care a venit la un festival, aici, în Cluj, pentru că a jucat într-un film. Lumea la prima vedere mă consideră foarte arogant, dar eu sunt foarte ruşinos şi nu prea intru uşor în vorbă cu lumea din timiditate, nu pentru că n-aş vrea. Însă asta induce în eroare anumite persoane şi mă cataloghează greşit.

Da, eu cu Ilie fusesem înainte la şcoala de actorie a lui Octavian Strunilă. Eram colaborator acolo.

Şi ai avut un sentiment ciudat că aţi concurat, tu şi Ilie, pentru premiul Gopo?

Nu. Eu i-am urat succes. I-am spus: „Sper să câştigi, dacă tu câştigi sau eu, premiul rămâne oricum în echipă, asta e bine”. Şi niciodată n-am avut chestia asta de concurenţă: nici între mine şi el, nici între ceilalţi. A fost pace şi armonie în echipa serafimilor.

"Serafimii" Toto Dumitrescu, Ştefan Mihai, Ali Amir, Ştefan Iancu, Cristian Bota, Alfred Wegeman.

Sincer, eu cred că ar trebui să fac regie şi, dacă aş mai primi o ofertă interesantă pe actorie, n-aş zice nu. Nu refuz oferte, doar că-mi place prea mult să scriu şi să regizez şi nu voi lăsa asta prea uşor.

Da, m-am întors, pentru că am avut nişte probleme personale şi am luat-o de la capăt la Universitatea Hyperion, unde studiez tot regie.

Da, „Poveste de final” se numeşte.

Da... Cred că-l voi lansa undeva prin septembrie, aş vrea să fac o premieră la un cinema din Bucureşti. Mai urmează în vara aceasta câteva scurtmetraje.

Spor. Spune-mi 3 regizori care sunt pentru tine o sursă de inspiraţie...

Martin Scorsese. Kubrick. Şi Daniel Sandu. (râde)