Recidiviştii de la Hollywood. Ei au fost prinşi cu băutura în mână imediat ce au ieşit de la reabilitare!

17 martie, 2018
FotoJet (6) jpeg

Nu e deloc uşor să fii superstar, tentaţiile sunt peste tot! Distracţiile, drogurile şi, mai ales, băutura sunt omniprezente în viaţa celor mai multe celebrităţi din showbiz. Cum le fac faţă şi cine nu reuşeşte să-şi ţină viaţa sub control, aflăm imediat!

Ben Affleck

image

Chiar în septembrie 2017 a fost văzut, la petrecerea de după Emmy, dând pe gât câteva pahare cu alcool. Nu ar fi fost nicio problemă dacă actorul nu ar fi fost proaspăt ieşit din clinica de dezalcoolizare. Pentru a doua oară! În decembrie, a mai urmat încă o dată programul impus de cei de la reabilitare. Dar, vorba lui, este o bătălie de-o viaţă întreagă, nu e deloc uşor să scape de viciul care-i conduce – încă! – viaţa.

Jon Hamm

image

În martie 2015, actorul din Mad Men s-a lăudat prin presă cum şi-a încheiat el programul de 30 de zile de la clinica de dezalcoolizare. Foarte frumos! În mai 2016, un tabloid de peste Ocean a publicat, însă, nişte fotografii cu Jon bând câteva pahare bune de alcool. Unul dintre prietenii lui şi-a exprimat atunci îngrijorarea cu privire la starea vedetei hollywoodiene. Mai mult, în noiembrie 2017, Hamm se relaxa la o halbă de bere, ceea ce a contribuit şi mai mult la temerile celor apropiaţi actorului.

Philip Seymour Hoffman

image

Din păcate, viciile actorului câştigător de Oscar i-au venit, într-un final, de hac, pe 2 februarie 2014, când acesta a murit în urma unei supradoze de heroină. După 20 de ani în care nu mai consumase nimic dăunător organismului său, Philip s-a dus la partenera sa de cursă lungă, Mimi O'Donnell, să-i spună că el ar vrea să bea ceva…

Aceasta i-a spus că e o idee deloc inspirată, însă el n-a ascultat-o şi s-a apucat din nou de băut. Apoi, de la băutură a trecut la pastile, iar de la pastile la heroină. Iar acest lucru i-a adus sfârşitul. În 2013, starul s-a întors în clinica de reabilitare, iar, după externare, a fost zărit bând şi fumând într-un bar din Atlanta. Mai grav e că, la niciun an distanţă, a fost găsit fără răsuflare din cauza consumului letal de droguri.  

Britney Spears

image

Starul pop a încheiat, pentru a doua oară, programul de reabilitare în 2014 (asta după prăbuşirea ei psihică răsunătoare din 2007). Atunci se pare că Brit a urmat un tratament pentru dependenţa ei de medicamente. “Tatăl ei a obligat-o să se interneze într-o clinică de reabilitare, pentru că ea lua supradoze de Vyanse”, a declarat, la acea vreme, un amic de-ai vedetei.

În august 2016, Spears a dat de bănuit să s-a reapucat de băut după ce a postat online o fotografie cu ea ţinând în mână un pahar de şampanie. În iunie 2017, însă, cântăreaţa a declarat lumii întregi că se simte mult mai bine şi că se bucură de viaţa ei de mămică şi de superstar.    



Recente pe Ok! Magazine

Andie MacDowell la Cannes, 2023, Getty (5) jpg
Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg