Recunoşti personajul? Vedeta a intrat în showbiz alături de fratele ei. ''Îmi imaginez cât de greu îi este ştiind-o pe mama în spital''

8 octombrie, 2020
3 bianca2 jpg jpeg

A avut întotdeauna o relaţie apropiată cu fratele ei, dar viaţa i-a făcut să meargă pe drumuri separate. Acum, distanţa îşi spune cuvântul şi dorul e din ce în ce mai puternic. Bianca Brad e cu gândul la fratele său şi cu inima aproape de mama sa, care are probleme de sănătate.

“În poza asta sunt cu fratele meu, Marian, când m-a luat cu el într-o trupă de dans modern. Aveam în jur de 16 ani şi eram foarte apropiaţi. Astăzi este ziua lui şi e departe, însă, deşi e departe, este stâlpul familiei noastre. Îi doresc oricui să aibă un frate ca el. Din cauza situaţiei generale, nu ne-am văzut de multă vreme şi ne este tare dor de el, şi ştiu că şi lui de noi. Îmi imaginez cât de greu îi este ştiind-o pe mama în spital (care e mai bine, Slavă Domnului). Noroc cu tehnologia care ne ajută să "păcălim" un pic distanţa fizică. La Mulţi Ani, Bruder drag! Ştii ce îţi doresc. Ştii că te iubesc. Şi că pentru TOT îţi mulţumesc!”, spune Bianca Brad.



Recente pe Ok! Magazine

Miss Universe Argentina PNG
Gest tandru între Andreea Marin și Adrian Brâncoveanu la gala Nu există nu se poate   Insta (3) jpg
Oana Mosneagu si Vlad Gherman au stabilit data nuntii   Instagram (8) jpg
FotoJet Rafa și Nole jpg
Roxana Ciuhulescu la gala Nu există nu se poate     Foto Mihai Solovastru Photography (1) jpg
FotoJet Gala Andreea jpg
Sharon Osbourne, Profimedia (3) jpg
Jennifer Lopez și Ben Affleck la premiera This is me now, Profimedia (7) jpg
Carmen Iohannis in alb la Seul la intalnirea cu comunitatea romaneasca   Administratia Prezidentiala (1) jpg
Riley Keough jpg
FotoJetBeckhams (1) jpg
Rebel Wilson   Instagram (2) jpg
FotoJetAnca jpg
monica tatoiu ea png
Carmen Iohannis și Klaus Iohannis la Cimitirul Național din Seul din Coeea de Sud   Administrația Prezidențială (9) jpg
Împăratul aztec Moctezuma al II lea și urmașa lui, Blanca Barragan Moctezuma   Profimedia jpg
Michael Douglas și fiica sa Carys foto Instagram jpg
Petrecere de 50 de ani Victoria Beckham (2) png