News

Evita Perón şi Juan Domingo Perón, povestea de dragoste a unuia dintre cele mai faimoase cupluri prezidenţiale

Evita Perón şi Juan Domingo Perón, povestea de dragoste a unuia dintre cele mai faimoase cupluri prezidenţiale

Juan Perón e singurul preşedinte argentinian care apare împreună cu soţia sa într-un portret oficial.

Ambiţia şi setea de putere i-au unit pe fostul preşedinte al Argentinei şi Prima sa Doamnă mai mult decât iubirea înduioşătoare. Unul dintre cele mai faimoase cupluri prezidenţiale din istorie a reformat o ţară şi a impresionat o lume-ntreagă cu idila lor dramatică. Juan Perón e singurul preşedinte argentinian care apare împreună cu soţia sa într-un portret oficial. În 1978, a avut loc premiera londoneză a musicalului „Evita“, inspirat din viaţa celei de-a doua soţii a fostului preşedinte argentinian Juan Perón. Ulterior, filmul s-a bucurat de un succes mondial răsunător, Liza Minnelli şi Meryl Streep numărându-se printre starurile care şi-au dorit cu ardoare rolul principal şi care i-a fost atribuit, într-un final, controversatei Madonna. De unde această fascinaţie pentru Evita Perón, copilul ilegitim care a cunoscut numai sărăcie şi umilire în primii ani de viaţă şi care a devenit, la maturitate, liderul spiritual al Argentinei? Cum a reuşit ea să-l menţină la degetul mic pe primul om în stat, intrând în istorie ca cea mai îndrăgită Primă Doamnă a Americii de Sud?

Eva Maria Duarte s-a născut în 1919, într-un orăşel de provincie, pe care l-a părăsit la 15 ani fără să se mai uite înapoi. Informaţiile oficiale despre viaţa Evitei ignoră categoric copilăria nefericită, ilegitimitatea sa (tatăl ei n-a recunoscut-o niciodată) şi reputaţia pătată a mamei, care s-ar fi apucat de prostituţie din disperarea de a-şi întreţine copiii. Conform autobiografiei sale, povestea Evei a început odată cu sosirea ei în Buenos Aires, unde s-a mutat pentru a deveni actriţă. Greutăţile n-au ocolit-o nici într-unul dintre cele mai mari şi mai bogate oraşe din America de Sud, unde a fost nevoită să accepte orice rolişor în telenovele şi piese radiofonice. Ambiţioasă şi descurcăreaţă, a profitat de fiecare oportunitate ieşită în cale. Cea mai mare dintre ele s-a numit Juan Perón, colonelul pe care l-a întâlnit în 1944 şi care avea să-i schimbe radical viaţa. Aproape de două ori mai în vârstă decât Eva, Juan era un văduv chipeş la cei 48 de ani ai săi, înalt, brunet şi cu un zâmbet hollywoodian, care-a cucerit-o definitiv pe Eva.

„Adorata mea comoară, numai despărţiţi mi-am dat seama cât de mult te iubesc!“- Evita Perón

Viaţa lor împreună a început promiţător pentru amândoi. Şi-au bazat idila mai mult pe ambiţie şi concurenţă reciprocă decât pe-o iubire ca-n filme şi au avut multe de câştigat. Perón i-a facilitat debutul actoricesc iubitei sale, iar ea l-a sprijinit în carieră pas cu pas. Asista la toate întâlnirile lui politice fără să scoată un cuvânt, fiind trecută uşor cu vederea de interlocutorii lui. Dar nu pentru mult timp. După ce Juan a devenit vice-preşedintele Argentinei, în 1945, Evita a început să-şi facă auzită vocea.

Modifică Setările